Ministrul Educației Ligia Deca spune, referitor la apariția subiectelor de la probele de Bacalaureat, în timpul desfășurării examenului, că aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice și că "avem nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situații".
Întrebată joi despre fotografiile cu subiectele de la probele de Bacalaureat apărute în spațiul public în timpul examenului, ministrul Educației a răspuns că au fost identificate centrele din care subiectele au fost făcute publice.
Ligia Deca susține că s-a sesizat și Parchetul în aceste cazuri.
Citește și: Anchetă după breşa de securitate de la examenul de Limba Română la Bacalaureat
"În fiecare astfel de caz am făcut investigații prin intermediul inspectoratelor. În unele cazuri a fost înlocuită comisia de examen, în alte cazuri, am înțeles că Parchetul s-a sesizat în astfel de cazuri. Ceea ce noi trebuie să evităm pe viitor este utilizarea tehnologiei care avansează. Din păcate, afectând integritatea Examenelor Naționale.
Înțeleg că multe dintre aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice, aflate în nasture. Este vorba despre căști microscopice, care sunt la nivelul urechii și sunt foarte greu de detectat de către Comisii", a declarat Deca.
Ea precizează că subiectele au apărut în timpul examenului, nu înainte de acesta, și nu a afectat integritatea acestuia.
"În astfel de cazuri avem nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situații. Însă, așa cu spuneam, în fiecare caz în care subiectele au ieșit în spațiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice.
Deci nu a fost afectată integritatea Evaluării Naționale sau a examenului de Bacalaureat. Însă, și acolo unde ele au ieșit înainte de publicarea lor oficială de către Ministerul Educației am realizat anchete și s-au luat măsuri", a adăugat ministrul Educației.
Ligia Deca anunță că va avea discuții la nivelul instituțiilor statului pentru a vedea cum pot fi prevenite astfel de lucruri pe viitor: ”Înainte se folosea telefonul mobil, acelea nu sunt permise. În cazul acestor tipuri de echipamente trebuie să găsim altă modalitate de prevenție".