O superlună a luminat cerul din întreaga lume, în același timp cu o rară eclipsă parțială de lună. Luna a putut fi văzută ca fiind mai strălucitoare și mai mare în noaptea de marți spre miercuri, scrie BBC.
„Superluna” are loc atunci când Luna se află în cel mai apropiat punct de Pământ de pe orbita sa. O eclipsă lunară parțială rară – atunci când umbra Pământului acoperă o parte din Lună – a avut loc, de asemenea, cu aproximativ 4% din discul lunar acoperit de întuneric.
În cursul nopții de marți spre miercuri, eclipsa parțială de Lună a fost vizibilă pe întreg globul – unele dintre cele mai clare observații fiind în Regatul Unit și în SUA.
În România, eclipsa a putut fi urmărită de la ora 3.39 şi s-a încheiat la ora 7.05. Maximul eclipsei a fost la ora 5.44.
Eclipsa a fost vizibilă și în America Latină, Europa și Africa, precum și în unele zone din Asia și Orientul Mijlociu.
Punctul culminant al eclipsei a fost observat la ora 4.44, ora Parisului. A fost o eclipsă parţială de amplitudine redusă, doar partea superioară a lunii aflându-se în partea cea mai întunecată a umbrei Pământului.
Luna plină din această lună – cunoscută ca Luna Recoltei – este a doua din cele patru „Super-luni” din acest an. Se spune că numele i-a fost dat de triburile amerindiene, deoarece este ultima lună plină înainte de toamnă, perioada din an când recoltele sunt cele mai abundente.
Următoarea eclipsă parțială va avea loc în august 2026, care va fi specială deoarece aproximativ 96% din Lună va fi în umbră.