Antena 3 CNN Economic Cum s-a prăbușit Domo. Istoria unui pariu pierdut

Cum s-a prăbușit Domo. Istoria unui pariu pierdut

<1 minut de citit Publicat la 15:33 04 Feb 2016 Modificat la 15:33 04 Feb 2016
Managementul Domo SRL, compania care operează brandul Domo, aflată acum in insolvenţă, a încercat anul trecut să-şi rentabilizeze business-ul crescând ponderea mărcilor private în totalul vânzărilor. Cei de la Domo au reuşit doar parţial, marjele crescând de peste trei ori, dar băncile nu au mai vrut să îi finanţeze, iar ANAF le-a blocat conturile, scrie economica.net.

Managementul Domo SRL, compania care operează brandul DOMO, magazinele cu acelaşi nume și domeniul domo.ro, avea anul trecut un plan bine pus la punct de revitalizare a business-ului care nu şi-a mai revenit după criza economică din 2009. Directorii gândiseră şi începuseră deja să pună în aplicare o strategie prin care să crească exponenţial ponderea produselor marcă proprie (Westwood şi alte mărci), care asigurau atât volume, urmare a preţurilor mici, cât şi o marjă de profit foarte bună. Planul a eşuat însă prea devreme, urmare a imposibilităţii companiei de a accesa credite bancare, dar şi a faptului că ANAF le-a poprit conturile pentru sumele pe care le datorau.

Marja de profit a crescut de 3 ori

Din punct de vedere financiar, focusul pe mărcile private a adus companiei o creştere a marjelor de aproximativ trei ori, în 2015 comparativ cu 2014

Mai multe, pe economica.net.

Etichete: electrocasnice
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole