Antena 3 CNN Actualitate Cum s-a dat de gol Elena Udrea că părăsește România

Cum s-a dat de gol Elena Udrea că părăsește România

4 minute de citit Publicat la 11:58 13 Apr 2018 Modificat la 11:58 13 Apr 2018

Elena Udrea a obținut statutul de azilant politic în Costa Rica. Anunțul a fost făcut de avocatul fostului ministru, vineri, la ÎCCJ.

Acest lucru îi conferă mai multe avantaje, având în vedere că extrădarea, în cazul unei condamnări, va fi destul de greoaie.

Magistraţii judecă, vineri, ultimul termen al dosarului Gala Bute, în care fostul ministru al turismului e acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

În sala de judecată, avocatul Elenei Udrea a spus că „din 1989 nu a mai fost o asemenea situație în care un cetățean român să primească într-un stat parte statutul de refugiat politic. Acestă convenție se impune a fi analizată având în vedere aceasta a intrat în vigoare în 1954”.

În ultimele luni, Elena Udrea a fost extrem de critică la adresa justiției din România, iar acest fapt conduce la ideea că și-a pregătit din vreme mișcarea în privința azilului politic în Costa Rica.

Pe 12 februarie, fostul deputat posta pe contul său de Facebook un mesaj extrem de dur la adresa justiției.

"Avem tabloul complet al ceea ce inseamna azi lupta impotriva coruptiei si functionarea justitiei. Nu doar ca sunt alese tinte, dar dosarele acestora se si fabrica. Pana acum am aflat cu totij de martori falsi, pusi sa scrie la comanda sub amenintarea cu puscaria, de inregistrari trucate,de documente falsificate, dar Kovesi si Sistemul din spatele ei urlau ca nu sunt probe, deci nu sunt credibile acuzatiile. Acum avem probe cutremuratoare.

Putin imi pasa daca au vrut sa ii santajeze pe procurori cu inregistrarile acestea. Sa se cerceteze si sa raspunda daca e asa. Imi pasa ca justitia se face cu probe falsificate sau fara nicio proba, ca abuzurile procurorilor sunt girate de judecatori corupti care sunt pusi si tinuti in functii de Securitate tocmai ca sa execute ordine, ca toate aceste incalcari odioase ale legii de catre magistrati sunt permise de cei care ar trebui sa le opreasca, CSM, Guvern, Parlament, Presedinte.

Am ajuns o tara in care abuzurile Sistemului facute prin justitie sunt devoalate saptamanal. Lucruri de neconceput in orice tara cu democratie minimala, la noi sunt obisnuinte deja. Nici nu mai stim la ce sa ne indignam sau daca sa o mai facem.

Frustrarea si rautatea ne fac sa acceptam abuzurile, atunci cand nu ni se intampla noua. In aceasta frustrare sta puterea Sistemului. Si in lipsa de experienta democratica, in obisnuinta dictaturii si a incalcarii oricaror drepturi cetatenesti, dar mai ales, in lasitatea celor care conduc tara dar o negociaza pentru interesele lor in loc sa o apere", scria Udrea.

Elena Udrea s-a dezlănțuit apoi din nou după ce Dinu Pescariu a mai scăpat de un dosar penal, la începutul lunii aprilie.

"Aceasta e justitia pe care vor unii sa o recunosc????? Acesti nemernici, care prin abuzuri uriase au transformat justitia in arma lor personala cu care isi elimina adversarii, trebuie sa imi hotarasca mie viata??? Cazul Pescariu:
A fost acuzat tarziu de tot, dar totusi la presiunea media s-a intamplat, in doua dosare. In Microsoft, unde el a fost cheia, pionul principal, cel care a facut legatura intre firma Microsoft si reprezentantii diferitelor guverne, prin diversi oameni de afaceri conectati la politic. Si in dosarul Cutezatorii, care privea modul in care a fost preluata de la stat de catre Pescariu baza sportiva cu acelasi nume.
Vazandu-se in pericol, in octombrie trecut a iesit public si a inceput sa spuna cum s-a inteles el cu Coldea si Kovesi in vara lui 2014, sa mearga sa il denunte pe Cocos, cum a fost sa organizeze denunturile chiar la Kovesi in birou, cum Coldea i l-a recomandat ca avocat pe omul lui, Rares Dan, demascand astfel toata mascarada Microsoft. Lucruri pe care eu le stiam, le-am spus, le-am descris in Jurnalul meu si in Denunturile impotriva lui Coldea si Kovesi pe care le-am facut in ianuarie 2015.
Suparat la culme ca cei doi nu isi tin promisiunea de a-l lasa fara nicio acuzatie si cu banii din Microsoft in contul din Elvetia, Pescariu le-a aratat pisica zicand explicit ca are multe altele de spus. Dezvaluirile lui coroborate cu cele ale Mihaelei Moraru, procuroarea din Microsoft despre interventiile lui Kovesi in dosar si despre cum aceasta i l-a trimis pe Pescariu sa “colaboreze” la caz si la arestarea lui Cocos fix in saptamana alegerilor prezidentiale din 2014 cand eu trebuia sa fiu facuta praf, ca sa nu ies nici pe locul trei, (asa cum ne povestea zilele trecute Sebi Ghita, fostul apropiat al lui Coldea), erau o bomba greu de controlat pentru capii abuzurilor si ilegalitatilor din Romania, Coldea si Kovesi. Mai ales in contextul in care am vazut cu totii cum se fabrica dosarele,(cazul filmarilor de la Ploiesti)si am aflat din Protocoalele semnate, cum SRI controleaza orice dosar nu doar in mana procurorilor ci si in mana judecatorilor, pana la condamnarea finala.
Ca urmare, cu o rapiditate egalata doar de inchiderea intr-o singura zi a Denunturilor pe care eu le-am facut celor doi, dosarele lui Pescariu dispar miraculos. Dupa ce in octombrie era acuzat in Cutezatorii, zilele trecute am aflat ca DNA considera ca “nu sunt probe dincolo de o indoiala rezonabila” la adresa lui si claseaza acuzatiile!!!!!!! Unde ati mai auzit asa ceva la DNA???
Iar azi, ce sa vedeti, si in Microsoft instanta constata ca dosarul facut de procurorii lui Kovesi are vicii, ca urmare il trimite inapoi la DNA.
Puneti pariu ca nu mai pleaca niciodata de acolo?", a scris Elena Udrea, pe Facebook.

 

Etichete: Elena Udrea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole