Antena 3 CNN Actualitate Social Cum recunoşti recenzorul care îţi bate la uşă | Marți începe recenzarea pe teren pentru Recensământ 2022

Cum recunoşti recenzorul care îţi bate la uşă | Marți începe recenzarea pe teren pentru Recensământ 2022

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 14:43 30 Mai 2022 Modificat la 14:45 30 Mai 2022

Marți începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022.

De asemenea, vor fi vizitate și gospodăriile celor care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ.

Recenzorii vor bate şi la uşile celor care nu s-au autorecenzat corect

Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reședința obișnuită în România.

Momentul de referință al recensământului este ora 00:00 din ziua de 1 decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situația la acel moment.

Potrivit INS, până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane de chestionare valide la nivel de persoană (53,9% în mediul urban și 46,1% în mediul rural), ceea ce reprezintă 46,8% din populația rezidentă țintă estimată. 

Diferența de două milioane este reprezentată de numărul de chestionare ale locuințelor neocupate, precum și de chestionare multiple (persoane și locuințe recenzate de mai multe ori) și de cele incomplete.

Etapa de recenzare pe teren se va desfășura în perioada 31 mai - 17 iulie. În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față-în-față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.
20.000 de recenzori vor ieși pe teren

În etapa de recenzare, care ţine până pe 17 iulie, circa 20.000 de recenzori vor fi pe teren.

Cum recunoaştem recenzorul care bate la uşă

"În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față-în-față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare" conform sursei precizate anterior.

Institutul Naţional de Statistică (sediul central şi direcţiile teritoriale de statistică), împreună cu primăriile şi autorităţile locale au pregătit 20.000 de recenzori de teren pentru această acţiune.

"Aceştia vor putea fi uşor de identificat în baza unei legitimaţii emise de Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor prin Unitatea administrativ-teritorială corespunzătoare, conform modelului publicat ca anexă la HG nr. 1071/2020 pentru stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, precum şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii din OUG nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în comunicat. 

În cazul în care un recenzor nu prezintă legitimația cu însemnele recensământului, oamenii pot refuza să îl primească în casă.

Mai mult decât atât, autoritățile au precizat că persoanele care primesc vizita unui recenzor trebuie să știe că discuția este confidențială și că nu se vor face înregistrări video sau audio. 

Judeţele în top la autorecenzare

Informațiile ce se obțin sunt utilizate politici publice naționale și locale, cum este în cazul alegerilor, precum şi în activități administrative sau de cercetare.

Institutul Național de Statistică (INS) a arătat că, până luni, au fost completate peste 9,9 milioane de chestionare în toată țara, dintre care peste un milion în București. 

În topul cu cele mai multe chestionare de autorecenzare completate au urmat județele Cluj, Prahova şi Braşov. 

Marți, Prefectura București a anunțat că rata de autorecenzare în Capitală a ajuns la 35%.

Cel mai ridicat nivel al populaţiei, în 1992: erau 22,8 milioane locuitori

Potrivit INS, România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de persoane din populaţia rezidentă în ultimii 10 ani.

Sporul natural negativ şi migraţia externă sunt principalii factori ai scăderii populaţiei, a spus Tudorel Andrei, preşedintele INS.Cel mai ridicat nivel al populaţiei României a fost înregistrat în anul 1992, când ţara avea 22,8 milioane de locuitori.

Ce sancţiuni riscă cei care refuză să participe sau oferă date false

Autorecenzarea este disponibilă până pe 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).

Ordonanţa de Urgenţă nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021 prevede o serie de sancţiuni şi amenzi în cazul persoanelor care refuză recenzarea sau oferă date false. Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență atrage, după caz, răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală a celor vinovați.

Recensământ 2022: Populația a scăzut cu trei milioane în 10 ani | INS: ”Avem circa 19 milioane de locuitori”

În plin recensământ al populaţiei, şeful Institutului Naţional de Statistică anunță că populaţia ţării s-a redus cu aproape trei milioane în doar 10 ani. În plus, perspectivele demografice sunt sumbre: în următorii 40 de ani, numărul locuitorilor o să scadă sub 15 milioane. 

”Estimările inițiale arată o populație rezidentă în jur de 19 milioane de locuitori, mai mică un milion față de populația din 2011 și cu două milioane și ceva față de cea din 2002.

Datele vor fi confirmate de rezultatele recensământului”, a declarat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS, la emisiunea Income, de la Antena 3.

Gheorghe Piperea îi îndeamnă pe români să nu se autorecenzeze: ”Completați doar acele rubrici care nu vă fură datele personale”

Avocatul Gheorghe Piperea îi îndeamnă românii să nu se autorecenzeze, fiind de părere că, în acest caz, autoritățile intră în posesia datelor noastre care pot fi furnizate apoi mai departe, pe internet.

Piperea spune că, pentru a evita primirea unei amenzi, este bine să primim acasă recenzorul și să răspundem la întrebările adresate față în față.

"Încerc să răspund aici zecilor de mesaje în privat și sutelor de comentarii pe pagină referitoare la recensământ.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole