Antena 3 CNN Life Sănătate Cum recunoaștem alergia la ambrozie și cum se tratează | Medic: ”Este un mare pericol pentru sănătate!”

Cum recunoaștem alergia la ambrozie și cum se tratează | Medic: ”Este un mare pericol pentru sănătate!”

Andreea Ştefan
3 minute de citit Publicat la 13:00 08 Iun 2022 Modificat la 13:00 08 Iun 2022

Din ce în ce mai multe persoane suferă de alergie la ambrozie.

Ambrozia este o buruiană. România este pe harta ambroziei, iar Ungaria este țara cea mai afectată de ambrozie din Europa. Ambrozia este periculoasă, pentru că este o plantă care crește peste tot și produce granule de polen care sunt împrăștiate de vânt și pot să ajungă la sute de kilometri distanță.

”Particulele de polen sunt foarte puternic alergizante. Compoziția lor stimulează sistemul imunitar”, a spus Poliana Leru, medic specialist alergologie.

”Crescând atât de haotic și de rapid a depășit capacitatea de control a mediului. Este un mare pericol pentru sănătate! Produce rinită, poate să producă sau să agraveze astm, poate să agraveze alte boli respiratorii”, a mai spus medicul.

Cum recunoaștem alergia la ambrozie

Recunoaștem alergia după calendar. E caracteristic debutul simptomelor la începutul lunii august și agravarea de la jumătatea lunii august până la jumătatea lunii septembrie.

Simptome

Alergia la polenul de ambrozie are simptome similare cu cele ale altor tipuri de alergii, cum ar fi: 

  • rinita alergică, cu strănut, congestie nazală, mâncărime nazală, rinoree (nasul curge cu secreții apoase) 
  • conjunctivita alergica: inflamarea și înroșirea ochilor 
  • mâncărimi la nivelul urechilor și cerului gurii 
  • pierderea mirosului 
  • dureri de cap 
  • oboseală cronică și somnolență 
  • criză de tuse similară cu cea specifică astmului  

Simptomele alergiei la ambrozie tind să se manifeste la finalul verii, până spre începutul toamnei, când polenul plantei începe să se răspândească. Pe lângă aceste simptome, alergia la ambrozie poate irita căile respiratorii superioare, ducând la tuse și respirație șuierătoare la persoanele care suferă de astm.

Cum se tratează alergia la ambrozie

Imunoterapia este terapia care împiedică agravarea bolii. Nu știm dacă putem vorbi de vindecare. Tratamentul durează 5 ani!

Tratamentul curativ al alergiei la ambrozie, sau imunoterapia, înseamnă doze standardizate de polen de ambrozie, iar acestea vor determina sistemul imunitar să nu mai acționeze exagerat când simte polenul. 

De altfel, acest tratament nu se face în perioada cu polen în aer, adică din luna iulie până la finalul lui septembrie. 

”Acestea sunt extracte naturale standardizate din polenul respectiv, care trebuie administrat în fiecare dimineață, pe stomacul gol. Iar efectele sunt pentru trei sezoane consecutive și se văd chiar din primul sezon”, a spus dr. Brândușa Petruțescu, medic primar alergolog, subliniind că au fost chiar efecte spectaculoase în cazul alergiilor la ambrozie.

Cum ne protejăm ochii în sezonul alergiilor

Ochi înroșiți, lăcrimare și senzație de arsură- ar putea fi simptomele unei alergii oculare.

Chiar dacă perioada alergiilor la polen aproape a trecut, începe sezonul celebrei ambrozii. Aceasta irită atât mucoasa nazală, cât și pentru cea a ochilor.

Și clorul din apa de la bazin ar putea să ne provoace reacții oculare neplăcute, mai ales când vorbim de cantități mari ale acestei substanțe.

Pentru prevenirea contaminării şi a multiplicării bacteriene, apa din piscina este adesea tratată cu clor. Drept urmare, chiar dacă înotul este atât de benefic, acţionând asupra fizicului, tonificând toate grupele musculare, apa din piscină poate reprezenta totuşi un pericol, mai ales dacă eşti alergic.

"Greu de stabilit într-o alergie propriu-zisă sau un răspuns relativ normal al unui organism la un agent foarte iritant şi anume cum este clorul. Prin urmare, ar trebui să fim atenţi la concentraţia de clor, la timpul de expunere", a spus Alina Gheorghe, oftalmolog.

Acesta este, în mod deosebit, periculos pentru pacienţii care suferă de sindromul ochiului uscat. În acest sens, ochelarii pentru înot te pot proteja de efectele nedorite pe care clorul le poate avea asupra ochilor.

"Clorul este prezent în pisicine, indiferent de anotimp, prin urmare, dacă copilul nostru face şi exerciţii de înot iarna putem face o comparaţie între clorul din piscina de vară şi clorul din piscina de iarnă, pentru că probabil nu e vorba neapărat de o alergie propriu-zis, ci de un fenomen iritativ", a precizat medicul oftalmolog. 

Iar cum la bălăceala din piscină e greu să renunţăm, medicii recomandă soluţii ajutătoare. 

"În caz că se întâmplă lucrul ăsta, venind sezonul de vară, vacanţele încep, putem administra lacrimi artificiale, nu lacrimi împotriva alergiilor, ci orice lacrimă artificială fără activ conservant. + 07.16 În caz că nu avem şi suntem plecaţi în călătorie, şi un banal ser fiziologic, un lavaj ocular cu ser fiziologic este mai mult decât util", adaugă Alina Gheorghe, oftalmolog.

De asemenea, e recomandat să optezi pentru pisicinele în aer liber, să îţi faci duş imediat după ce ieşi din bazin şi să eviţi expunerea frecventă la clor. Tot în sezonul cald, vorbim şi despre ambrozie. Potrivit specialiştilor, aceasta produce o cantitate mare de polen, iar acesta contine multiple fragmente extrem de alergizante.

Etichete: alergie ambrozie
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole