Reprezentanţi ai celor mai importante case de asigurări din Federaţia Rusă se află în România, pentru a se familiariza cu staţiunile de tratament autohtone, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Obiectivul acestei vizite, care se desfăşoară până pe 22 aprilie, este familiarizarea cu staţiunile de tratament, în vederea trimiterii angajaţilor ruşi şi a persoanelor asigurate în sistemul rusesc, prin cei mai mari tour-operatori, în staţiunile de tratament din România.
Vor fi prezentate oportunităţile de tratament şi relaxare din oraşele şi staţiunile Băile Felix, Sighişoara, Salina Praid, Covasna, Bran, Băile Govora şi Bucureşti.
Rusia este una dintre principalele pieţe emiţătoare de turişti din lume, aflându-se pe locul cinci în Europa.