Antena 3 CNN Economic Cum poţi cumpăra titluri de stat Fidelis în emisiunea din 9 decembrie 2024

Cum poţi cumpăra titluri de stat Fidelis în emisiunea din 9 decembrie 2024

V.M.
2 minute de citit Publicat la 16:18 12 Dec 2024 Modificat la 16:18 12 Dec 2024

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot cumpăra titluri de stat FIDELIS, denominate în lei şi în euro, în perioada 9-18 decembrie. 

Avantajul acestui tip de investiţie, spre deosebire de depozitele bancare, este faptul că veniturile obţinute nu se impozitează cu 10%. Totodată, aceste titluri sunt garantate integral de către stat, atât din punct de vedere al capitalului, cât și al dobânzii aferente.

Condiţii pentru cumpărarea titlurilor de stat FIDELIS

Cumpărarea acestor titluri de stat, listate la Bursa de Valori Bucureşti, se face prin băncile partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale şi Alpha Bank. 

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. Excepţie fac donatorii de sânge, care beneficiază de un prag de 10 ori mai mic pentru emisiunea în lei.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, sunt neimpozabile.

Deţinătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadenţă pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni. De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobânda aferentă perioadei de deţinere. 

Dobânzile pornesc de la 6,45% pe an

Ediţia FIDELIS care a început pe 9 decembrie conţine emisiuni de titluri de stat în lei şi în euro.

Ttitlurile de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani, au dobânzi anuale de 6,45%, respectiv, 7,60%. Titlurile de stat în euro, cu scadenţe de 2 ani şi 7 ani, au dobânzi anuale de 3,75%, respectiv, 5,75%. Totodată, există tranşe speciale pentru donatorii de sânge.

Plata dobânzii se realizează anual, la data de 23 decembrie.

Dobânzi speciale pentru donatorii de sânge

Pentru prima dată, donatorii de sânge pot opta, în afară de obişnuita emisiune cu scadenţa de 1 an, cu dobânză de 7,45%, şi pentru titlurile de stat cu maturitate de 3 ani, în lei, la o dobândă de 7,90% pe an, cea mai mare de până acum.

Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2024.

Românii au subscris aproape 14 miliarde de lei prin cele 5 ediţii FIDELIS din 2024

Românii au subscris aproape 14 miliarde de lei prin cele 5 ediţii Fidelis din acest an, o creştere semnificativă comparativ cu cele 9,4 miliarde de lei din 2023, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor.

"Rezultatele primelor 5 ediţii din 2024 reflectă interesul în creştere pentru Programul FIDELIS: aproape 14 miliarde de lei subscrise, o creştere semnificativă comparativ cu cele 9,4 miliarde de lei din 2023; peste 94.000 de subscrieri realizate în 2024, o creştere de aproximativ 50% faţă de cele 64.000 din 2023; dublarea sumei subscrise de către donatori faţă de 2023: 1,3 miliarde de lei în 2024, comparativ cu cele 645 milioane lei în 2023.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole