Comisia Europeană (CE) anunţă lansarea primei cereri de proiecte prin programul "WiFi4EU", prin care municipalităţile din Uniunea Europeană (UE), implicit şi din România, vor putea solicita finanţare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless, se arată într-o informare a Reprezentanţei CE la Bucureşti.
Potrivit sursei citate, în această rundă vor fi acordate bonuri valorice de 15.000 euro fiecare pentru primele 2.800 de municipalităţi, urmând să fie distribuite minimum 15 bonuri pentru fiecare stat-membru în parte pe baza principiului "primul sosit, primul servit'. Bonul valoric poate fi utilizat pentru instalarea de puncte de acces gratuit la Wi-Fi în spaţii publice: parcuri, pieţe şi clădiri publice, biblioteci, muzee şi centre de sănătate.
Pentru a solicita finanţare, municipalităţile trebuie să urmeze o serie de etape, precum: să fie deja înregistrate pe platforma online wifi4eu.eu, sau să se înregistreze pe aceasta, până în 7 noiembrie, la ora 14:00, iar odată cu deschiderea oficială a cererii de proiecte, în perioada 7 noiembrie, ora 14:00 - 9 noiembrie, ora 18:00, să se conecteze şi să depună candidatura pe wifi4eu.eu.
Până în prezent, la nivelul UE, s-a înscris una din cinci municipalităţi. În următorii doi ani, vor mai urma alte trei cereri de proiecte, iar în total, până în anul 2020, vor fi alocate 120 milioane de euro pentru până la 8.000 de municipalităţi din UE.
Reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal. Finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public.