Antena 3 CNN Life Cum ne revenim după noaptea albă de Revelion. Cele mai bune remedii pentru mahmureală

Cum ne revenim după noaptea albă de Revelion. Cele mai bune remedii pentru mahmureală

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 09:30 01 Ian 2023 Modificat la 09:32 01 Ian 2023

Seara dintre ani a fost motiv de bucurie pentru noi toți. Însă cei care au consumat alcool mai mult decât de obicei se pot confrunta cu o stare de mahmureală, care însă poate fi tratată mai ușor, dacă ținem cont de sfaturile specialiștilor.

Pentru început, haideți să vedem care sunt simptomele comune. De pildă, durerea de cap care apare de regulă la trezire, greața care apare fie imediat după consumul unei cantități mari de alcool, fie a doua zi.

Alte semne sunt, de exemplu, și durerile musculare și amețelile, care apar în principal din cauza deshidratării.

Atenție, unele persoane pot avea chiar și sensibilitate la zgomot și lumină.

Metode pentru a scăpa de mahmureală

Sunt însă o mulțime de remedii pentru a scăpa ușor de starea de mahmureală, atunci când avem o astfel de problemă.

Consumul unor alimente sau băuturi ne ajută foarte mult. Apa este cel mai bun remediu, mai ales că alcoolul deshidratează organismul.

Însă și băuturile cu electrolit sunt foarte eficiente, pentru că amețeala și greața apar datorită lipsei de electroliți.

Nu lipsește nici tradiționala zeamă de varză acră. Aceasta este un remediu popular recunoscut.

Totodată, sunt bune și ciorbele, pentru că au o mulțime de substanțe nutritive provenite de la legume și zarzavaturi de care are nevoie un organism deshidratat.

Puțini știu însă că pot ajuta chiar și bananele. Prin conținutul ridicat de potasiu, aceste fructe ajută la refacerea rezervelor de potasiu din organism.

Nu în ultimul rând, exercițiile fizice și odihna.

Așadar, dacă aveți o stare de mahmureală și vreți să începeți prima zi din an cât mai bine, puteți apela cu încredere la aceste remedii.

Etichete: revelion mahmureală
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole