Antena 3 CNN Emisiuni Safe Income Cum ne planificăm inteligent banii

Cum ne planificăm inteligent banii

Andrei Perianu
3 minute de citit Publicat la 11:51 18 Oct 2024 Modificat la 11:55 18 Oct 2024

Ne gândim la salariul nostru și ni se pare că niciodată nu e de ajuns. Deci, ce am putea să facem mai mult sau cum am putea să bugetăm fiecare cheltuială astfel încât să facem mai mult cu salariul nostru? În rubrica Safe Income, Andrei Perianu și invitata lui, Gabriela Folcuț, director executiv la Asociația Română a Băncilor, vin cu informații utile.

Andrei Perianu: Vedem că din ce în ce mai mulți români câștigă din ce în ce mai bine, dar, în același timp, vedem că și costurile vieții sunt din ce în ce mai mari și asta pune o presiune mare: vedem că avem cheltuieli mari și niciodată nu avem bani suficienți. Deci, cum putem să ne gândim la ideea de buget un pic mai eficient sau care sunt problemele cu care se confruntă românii în general?

Gabriela Folcuț: Am traversat, într-adevăr, o perioadă a banilor scumpi, cu o inflație destul de ridicată. Traversăm acum o perioadă în care rata inflației se reduce, ceea ce înseamnă că avem disponibil mai mult în buzunar. În situația în care cheltuim tot ceea ce câștigăm fără să putem să economisim sau să investim, trebuie să facem o planificare. Asta înseamnă buget - să planificăm. Astfel, luăm o hârtie sau facem un excel și punem într-o parte veniturile și în partea cealaltă cheltuielile. Cheltuielile le segmentăm în trei: cheltuieli fixe, economisire și dorințe. 

La cheltuielile fixe înregistrăm rata la bancă, dacă există, chiria, mâncarea, utilitățile. 

Dincolo, pe zona de economisire, este foarte important să avem cel puțin două-trei salarii puse deoparte, pentru perioade de criză. E bine să economisim lună de lună cât de puțin, dar să economisim pentru diverse situații. Vrem să ne cumpărăm un apartament, vrem să modernizăm casa, vrem să trimitem copilul la studii aprofundate. Sunt multe astfel de situații în care trebuie să punem bani deoparte. 

Cea de-a 3-a chestiune legată de dorințe, dacă pe primele două am alocat mare parte din buget, totuși trebuie să ne rămână ceva și pentru dorințe, incluzând aici mesele cu prietenii, vacanțele, hainele ș.a.m.d. 

Trebuie să fim prevăzători cu bugetul nostru. În situația în care nu ne ajunge bugetul, nu ajung veniturile pentru a acoperi cheltuielile, poate e bine să găsim un alt serviciu mai bine plătit sau echilibrăm cele trei categorii de cheltuieli din bugetul nostru pentru a face față mai bine situațiilor neprevăzute.

Andrei Perianu: Se pare că zona pe care putem să o gestionăm mai bine este zona de dorințe. Aici te-aș întreba care ar fi recomandările? Toată lumea vrea să se ducă într-o vacanță mai scumpă, trăim într-o lume a internetului și vedem lucruri din ce în ce mai pompoase, din ce în ce mai atractive. Cum putem să gestionăm aceste dorințe astfel încât să ne rămână bani și pentru economisire sau pentru alte obiective mai mari, pe termen lung?

Gabriela Folcuț: În primul rând, trebuie să rezistăm tentației de a achiziționa bunuri care nu ne folosesc. În situația în care am primit bonusuri, punem din bani deoparte. Trebuie să învățăm să cumpărăm în perioada reducerilor și totodată trebuie să ținem cont că pe perioada unui an avem și alte tipuri de cheltuieli și mă refer aici la plata asigurărilor, la plata impozitului la casă, impozitului la mașină, dacă există, și toate aceste cheltuieli trebuie luate în calcul în momentul în care facem bugetul lună de lună. 

E foarte important să cunoaștem care este bugetul pe care trebuie să îl alocăm în mod special pentru cheltuielile fixe, dar și cu acest tip de cheltuieli plătibile anual sau bianual. Și în tot acest timp trebuie să nu uităm: trebuie să primeze partea de economisire, mai puțin partea de dorințe, dacă bugetul nostru nu este unul suficient de mare. Totodată, ne putem gândi la al 2-lea serviciu sau la un serviciu mai bine plătit. Trebuie să ne organizăm, să ne planificăm foarte bine cheltuielile.

 

Citește mai multe din Safe Income
» Citește mai multe din Safe Income
TOP articole