Antena 3 CNN Economic Cum ne ferim de benzinarii speculanți. Prețul corect la benzină și motorină

Cum ne ferim de benzinarii speculanți. Prețul corect la benzină și motorină

Roana Rotaru
1 minut de citit Publicat la 12:05 11 Mar 2022 Modificat la 14:56 11 Mar 2022

În doar 7 zile, în unele benzinării din țară, benzina standard s-a scumpit cu peste 1 leu pe litru. De exemplu în București, pe 3 martie găseam benzină standard şi la 7 lei 43 de bani. Pe 10 martie pentru acelaşi produs, din aceeași benzinărie, plăteam 8 lei 65 de bani, adică cu un leu și 22 de bani mai mult.

Scumpiri similare, de peste un leu pe litru, s-au înregistrat și în unele benzinării din Cluj-Napoca. 

În ceea ce priveşte motorină standard, În Bucureşti au fost şi situaţii în care motorina s-a scumpit cu 1 leu și 30 de bani adică aproape 17% în mai puţin de 24 de ore. De la 7 lei şi 81 de bani la 9 şi 11 bani. 

Foarte important de menţionat este că benzinarii nu ar avea niciun motiv să majoreze acum preţurile la pompă, chiar dacă cotaţiile petrolului au crescut de la declanşarea războiului şi până acum. Asta pentru că benzina şi motorina pe care ei o vând acum la pompă e făcută din petrolul cumpărat în urmă cu 2-3 luni. 

Acum un preţ corect pentru benzina standard este undeva la 8 lei pe litru, spun experţii în energie, raportat la cotaţiile barilului de petrol. 

De exemplu, dacă bariulul de petrol este 112,8 dolari, atunci preţul benzinei ar trebui să fie de 7 lei şi 95 de bani, potrivit calculelor Asociației Energia Inteligentă. 

Din preţul total de la pompă, bariulul de petrol acoperă doar 40%, restul fiind costuri de rafinare, transport, stocare furnizare, accize şi TVA.

Avem şi o serie de mituri ce trebuie demontate. După cum am văzut cu toții, carburanţii NU au ajuns la peste 10 pe litru peste noapte, așa cum se zvonea. Au fost doar câteva cazuri izolate de benzinari care au făcut speculă. 

Totodată, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări că avem suficiente stocuri de carburanţi. Tocmai pentru că avem stocuri suficiente este puțin probabil să asistăm la o raționalizare a consumului pe scară largă.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole