Antena 3 CNN Life Sănătate Cum ne facem rău singuri. Prof. Constantin Dulcan: "Gândurile noastre au o chimie care ne poate îmbolnăvi sau ne poate îmbunătăţi sănătatea"

Cum ne facem rău singuri. Prof. Constantin Dulcan: "Gândurile noastre au o chimie care ne poate îmbolnăvi sau ne poate îmbunătăţi sănătatea"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:29 11 Iun 2022 Modificat la 14:29 11 Iun 2022

Potrivit lui, atunci când apare o boală, factorii ereditari au influenţă în proporţie cel mult 10%, iar restul, adică majoritatea, ţine de stilul şi condiţile de viaţă.

”Procentele sunt diferite pentru cât moştenim ereditar şi cât este dependent de viaţa pe care o ducem. Procentul ereditar este între 5 şi 10%. 

Să spunem că unul care a avut ereditar, antecedente, un cancer, ar putea să facă din acest motiv, dar restul de 90% intră în stilul de viaţă, în condiţiile de viaţă şi pe care le putem evita”, a explicat profesorul Dulcan, la Antena 3.

Cum reușesc gândurile noastre să ne provoace boli

Reputatul medic a explicat, apoi, cum gândurile ne influenţează starea de sănătate şi a precizat că fiecare emoţie are propriul câmp energetic. 

Concret, câmpul energetic al iubirii aduce pace, linişte. Stresul, în schimb, duce la secreţia de cortizol în exces, hormon care blochează neurogeneza, ducând la apariţia bolilor neurodegenerative.

”Modul de a gândi este extrem de important. Ştim că gândirea noastră înseamnă idei, emoţii, sentimente, acţiune. 

Prin studii de laborator, s-a observat că anumite cuvinte, ante-gânduri, ante-idei sau acţiuni ori emoţii au un efect pozitiv asupra stării noastre de sănătate şi anume: favorizează aceste gene ale longevităţii sau tinereţii şi invers. 

Alte cuvinte, gânduri, idei au efect nociv asupra organismului. De ce? Pentru că, pe de o parte, în momentul când gândim noi emitem o energie care are coloratura gândurilor noastre: pozitivă sau negativă, dar are şi o chimie care corespunde structurii noastre biochimice şi care, în clipa în care vorbim despre o gândire pozitivă, este cea care ne favorizează genele şi ale sănătăţii, şi ale tinereţii, şi ale longevităţii.

Prof. Constantin Dulcan: "Câmpul energetic al iubirii conectează, aduce pace, linişte"

Deocamdată nu ştim dacă întinerim neapărat, dar ştim că lucrul ăsta favorizează starea noastră de sănătate. Iubirea şi iertarea sunt cele două imperative pe care ni le-a lăsat Iisus, de aceea eu spun că principiile învăţăturii lui Iisus sunt superpozabile pe ştiinţa timpului nostru.

Cele două principii: iubirea şi iertarea. Câmpul energetic al iubirii este cel care conectează, aduce pace, aduce linişte. 

Dar de ce iertarea? Pentru că iertarea înseamnă o emitere sub raport biochimic, o stare de stres înseamnă o emitere de cortizol în exces, iar cortizolul în exces blochează neurogeneza, deci refacerea neuronilor şi a la long ne putem trezi cu Alzheimer, cu o boală neurodegenerativă, adrenalina face vasoconstricţie la nivelul vaselor de la cord, de la creier şi ne putem trezi cu hipertensiune, cu tulburări de puls, în final cu accente vasculare cerebrale. 

Deci, iată o chimie care este nefavorabilă”, a explicat profesorul Constantin Dulcan.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole