Antena 3 CNN Actualitate Cum împarte Guvernul banii la rectificarea bugetară

Cum împarte Guvernul banii la rectificarea bugetară

Xenia Croitoru
1 minut de citit Publicat la 12:17 18 Aug 2022 Modificat la 12:17 18 Aug 2022

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi proiectele de ordonanţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul acesta, informează Agerpres.

Scandalul se învârte în jurul sumei cerute de Ministerul Energie, care ceruse o suma mai mare, mai exact 31 de miliarde de lei, dar a primit 2, 40 de miliarde de lei.

Guvernul nu a prevăzut suficieni bani pentru schema la energie.

Suma prevăzută prin actuala rectificare bugetară, de 2,5 miliarde de lei pentru Ministerul Energiei , reprezintă doar 7,7% din necesarul de finanțare estimat de Minister pentru acoperirea angajamentelor asumate de Guvern doar prin OUG 27/2022, până la finalul anului 2022, respectiv achitarea diferențelor dintre prețul real al facturilor consumatorilor non-casnici și prețul plafonat al energiei.

La această rectificare bugetară sunt tăiaşi bani de la Serviciile Secrete. Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe primesc si ele mai puţini bani.

De asemenea, mai puţini bani primeşte şi Ministerul Educaţiei, suma fiind de aproximativ 64 milioane de lei. 

Potrivit premierului Nicolae Ciucă rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a produsului intern brut. 

"Discutăm de o creştere de aproximativ 30 de miliarde de lei la bugetul consolidat. De asemenea, avem şi cifrele furnizate de către Institutul Naţional de Statistică pe primele şase luni, care vin să confirme că măsurile pe care Guvernul le-a luat au reuşit să genereze o creştere a economiei româneşti", a precizat Nicolae Ciucă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole