Biroul Politic Județean al PNL Cluj anunţă că a votat, vineri, în unanimitate, susținerea lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale. „PNL este unit în jurul candidatului său, PNL Cluj oferă susținerea totală", a transmis formațiunea pe reţelele sociale.
„Liberalii clujeni, susținere totală pentru Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale! Biroul Politic Județean Cluj a votat astăzi, în unanimitate, susținerea lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale.
Președintele Ciucă este liderul de care are nevoie România în acest moment. Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat pe care îl are România, fără doar și poate.
Nicolae Ciucă are pregătirea și experiența necesară pentru a conduce țara noastră, este o persoană echilibrată, un creștin autentic și un patriot adevărat.
Cu Nicolae Ciucă în fruntea României țară noastră va fi mai sigură și mai unită. Ne aliniem în spatele candidatului PNL și îl vom susține în această bătălie electorală. Ne dorim o Românie stabilă, echilibrată, fără PSD la putere.
PNL este unit în jurul candidatului său, PNL Cluj oferă susținerea totală", a transmis PNL Cluj, Facebook.
Ciucă spune că el va câștiga alegerile prezidențiale, dar că Marcel Ciolacu nu este prima sa opțiune la desemnarea premierului
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni seară în direct la Antena 3 CNN că este convins că el va câștiga alegerile prezidențiale 2024, dar spune că Marcel Ciolacu nu este prima sa opțiune în ceea ce priveşte desemnarea pentru funcţia de premier. „Să vedem ce va decide poporul român”, a spus Ciucă.
Întrebat, luni seară, la Antena 3 CNN, cine va câştiga alegerile prezidenţiale din România, Nicolae Ciucă a răspuns: „Subsemnatul”.
În acest context, jurnalistul Radu Tudor l-a întrebat pe Ciucă pe cine va desemna prim-ministru dacă PSD va avea cel mai bun scor la alegerile parlamentare: „Să vedem ce va decide poporul român”.
„E o întrebare la care voi reflecta”, a spus Ciucă, subliniind că Marcel Ciolacu nu este prima sa opţiune pentru propunerea de premier.
„Până atunci se pot întâmpla multe. De ce să creez o speranţă pe care să nu o îndeplinesc, după aia?”, a adăugat liderul PNL.