Antena 3 CNN Actualitate Cum îi afectează Brexitul pe studenții din Anglia. 10.000 de români studiază în Marea Britanie

Cum îi afectează Brexitul pe studenții din Anglia. 10.000 de români studiază în Marea Britanie

1 minut de citit Publicat la 16:45 04 Feb 2020 Modificat la 16:45 04 Feb 2020

Pentru moment, taxele pentru studenții care sunt deja înrolaţi nu se vor schimba, însă de anul viitor am putea vorbi despre o majorare a acestora.

”Îmi pare rau pentru studentii care vin din urmă pentru că ei nu vor avea aceleasi oportunitati ca si mine. Vor fi mai putin indulgenți cu studentii care vin din afară”, spune Sorana Gheorghiade, student King's College London, într-un interviu acordat Sabinei Iosub, pentru Antena 3.

”Marea Britanie oferă un împrumut de 9250 de lire, care e plafonul maxim pe care îl poate cere o universitate pentru patru ani. Sunt niste conditii foarte bune, dar ele sunt garantate doar anul acesta”, susține Sebastian Şerban, student la London School of Economics.

Sebastian Şerban a fost admis la London School of Economics, cea mai bună facultate în domeniu din Europa, imediat ce britanicii au votat ieşirea din Uniunea Europeană. Spune că a avut noroc că a mai putut beneficia de bursă şi de facilităţile pe care statutul de membru UE le aduceau şi are de gând să profite din plin de experiență.  

”Societatea britanica nu e ca cea romaneasca. Oricat ne-am pacali noi ca ne putem integra aici, n-o să fim pana la urma britanici. Le respect etica muncii, le respect performanta in educatie si in ceea ce sunt buni dar pana la urma muzica, umorul si mancarea romaneasca nu le compenseaza”, a spus Sebastian Şerban, London School of Economics.

În plus, sistemul de educaţie de aici este complet diferit. Astfel că viitorii studenţi din marea Britanie ar trebui să se pregătească sufleteşte pentru o altă abordare şi o altă mentalitate. 

Şi Sorana Gheorghiade munceşte din greu pentru visul ei. Studiază politică, filosofie şi economie la King's College din Londra şi speră că va ajunge să elaboreze politici publice în Parlamentul European. Pentru Sebastian viitorul deja se scrie: în luna iunie va absolvi şi deja a decis ce va face. 

În prezent, Marea Britanie numără peste 10 000 de studenţi din România.

Etichete: Sabina Iosub Brexit
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole