Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Cum identifici alunițele cancerigene în 5 PAȘI

Cum identifici alunițele cancerigene în 5 PAȘI

1 minut de citit Publicat la 20:36 28 Apr 2016 Modificat la 20:36 28 Apr 2016

Monitorizarea alunițelor este o sarcină care ne aparține. Căci nimeni nu ne cunoaște propriul corp mai bine decât noi înșine, așa încât să observe imediat o modificare a pielii. Prin urmare, este foarte important să-ți verifici alunițele din când în când

Iată 5 pași importanți:

1. In primul rand, trebuie sa stabilim terenul, adica sa localizam si sa numaram alunițele. Cel mai bine este sa documentam aceste date in agenda personala.
2. Alunițele din zonele expuse, evidente, nu pun in general probleme, insa, trebuie sa ne asiguram ca examinam si zonele ascunse sau care nu ne sar in ochi zi de zi.
3. Trebuie acordata o atentie sporita la talpi si intre degetele de la picioare si zonele private. Pentru cele din urma putem folosi o oglinda de mana pentru a identifica leziunile. „Chiar daca pentru unele persoane poate suna ciudat, ar fi bine sa incerce sa raspunda la urmatoarele intrebari: De cate ori si-au examinat zona genitala cu atentie, inclusiv zona perineala? De cate ori un medic a examinat aceste zone? Daca ar avea o alunita in aceste zone, cat timp ar lua sa isi dea seama ca se schimba? Ar fi prea tarziu? Fiecare dintre noi ar trebui sa reflecte la aceste intrebari”, recomanda dr. Laurentiu Vladau.
4. Rugati o persoana apropiata sa va examineze spatele sau incercati sa o faceti in oglinda.
5. Faceti poze ale regiunilor cu alunite, de ansamblu si apropiere. Salvati imaginile intr-un director cu parola pentru a va asigura intimitatea. La 3 sau 6 luni repetati procedura si comparati imaginile. Stergeti al doilea set de poze daca nu sunt modificari sau salvati daca sunt alunite noi sau modificate.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole