Antena 3 CNN Life Cum să fierbi ouăle de Paște fără să se spargă. Greșeala majoră pe care o fac multe gospodine

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să se spargă. Greșeala majoră pe care o fac multe gospodine

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 05:00 02 Mai 2024 Modificat la 05:00 02 Mai 2024

Pe lângă bucatele delicioase, ouăle colorate sunt cele care completează masa de Paște.

În fiecare an, gospodinele se străduiesc să obțină cele mai frumoase ouă de Paște, alegând culori și chiar accesorii deosebite.

Cu toate acestea, în timpul fierberii, ouăle se pot sparge, fiind vorba despre o problemă comună.

Din fericire, există mici secrete care ne pot ajuta să obținem cele mai frumoase ouă de Paște, care nu se crapă în timpul fierberii. 

Astfel, cea mai mare greșeală pe care o fac multe gospodine este să pună ouăle reci la fiert. Înainte de a fi fierte, este important ca ouăle să fie scoase din frigider și lăsate să ajungă la temperatura camerei. 

Dacă ouăle sunt abia scoase din frigider și puse la fiert, există șanse mari ca acestea să se spargă.

Un alt truc presupune adăugarea unei lingurițe de sare în apa în care se fierb ouăle, ceea ce le va împierica să se spargă.

Pe lângă sare, oțetul este de mare ajutor când vine vorba despre prevenirea spargerii ouălor. 

Specialiștii în domeniu recomandă adăugarea în apă a unei lingurițe de oțet pentru fiecare ou pus la fiert. Astfel, dacă fierbem zece ouă, vom adăuga zece lingurițe de oțet.

De asemenea, este foarte important să ne asigurăm că nu am adăugat foarte multe ouă în oala în care le fierbem, astfel încât acestea să nu se ciocnească unele de altele și să se spargă.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole