Procurorul general Augustin Lazăr reacționează la raportul Inspecţiei Judiciare, care arată că în timp ce conducea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, i-au fost închise două dosare lui Klaus Iohannis, imediat ce a fost desemnat președinte.
Conform Parchetului General, raportul Inspecţiei Judiciare nu a identificat niciun aspect de natură a fi imputat lui Augustin Lazăr în calitate de procuror general al PCA Alba Iulia, în legătură cu soluţionarea celor două dosare.
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Augustin Lazăr respinge ferm afirmaţiile false prin care se urmăreşte acreditarea în spaţiul public a ideii existenţei unei relaţii în afara cadrului instituţional cu preşedintele României. Procurorul general al PÎCCJ apreciază că nesolicitarea unui punct de vedere de către unele instituţii media, diligenţă minimală de natură profesională, reprezintă un indiciu privind lipsa de interes în a prezenta adevărul şi de a informa corect opinia publică.
Raportul Inspecţiei Judiciare privind efectuarea unor verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu referire la modul de soluţionare a cauzelor referitoare la Klaus-Werner Iohannis, nu identifică niciun aspect de natură a fi imputat lui Augustin Lazăr în calitate de procuror general al PCA Alba Iulia sau unui alt procuror din cadrul acestei unităţi de parchet.
Prin raportul Inspecţiei Judiciare s-a constatat că denunţurile penale nr. 595/P/2014 şi nr. 625/P/2014 au fost repartizate procurorilor de caz de către Augustin Lazăr, ce avea funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar în cazul dosarului nr. 595/P/2014 acesta a semnat adresa de comunicare a soluţiei către petentă, certificând legalitatea şi temeinicia soluţiei", se precizează în comunicatul PG.
Citește și: Adevăratul motiv pentru care Iohannis nu-l revocă pe Augustin Lazăr
Raportul efectuat de Inspecţia Judiciară a vizat respectarea de către procurorii acestui parchet a normelor de procedură în efectuarea urmăririi penale şi în soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată în cauzele privindu-l pe Iohannis, instrumentate în perioada 2001 - 2016.
Raportul a fost întocmit în 8 ianuarie 2019 şi urmează să ajungă la CSM.