Antena 3 CNN Actualitate Cum este posibil să vorbești la telefon mai mult de 24 de ore într-o zi. Explicația logică a Telekom

Cum este posibil să vorbești la telefon mai mult de 24 de ore într-o zi. Explicația logică a Telekom

1 minut de citit Publicat la 15:09 27 Ian 2016 Modificat la 15:09 27 Ian 2016
O înregistrare audio a unui client Telekom supărat pe operator circulă pe internet. Omul este nemulțumit că operatorul i-a suspendat serviciile pe motiv că s-a folosit abuziv de acestea. Din discuția cu angajata de la call-centerul Telekom, reiese că bărbatul ”a vorbit mai mult de 24 de ore într-o zi”. Nu puțini au fost cei care au spus că răspunsul angajatei Telekom este absurd, dar explicația este una cât se poate de logică, scrie Playtech.ro.

Cei de la Telekom au trimis, la cererea Playtech.ro, un răspuns oficial. „În urma înregistrării în ultima perioadă a unui trafic nefiresc de voce mobilă, Telekom Romania a implementat o serie de măsuri pentru a asigura accesul la servicii de telefonie mobilă pentru toți clienții săi, la parametri optimi. Printre măsurile implementate se numără identificarea și restricționarea unui număr de cartele preplătite si abonamente de pe care s-a efectuat zilnic un trafic de voce mobilă extrem de ridicat, în special prin folosirea funcțiilor de apel în așteptare și conferință, care a indicat o utilizare artificială a serviciilor de telefonie mobilă”, au declarat reprezentanții grupului de companii Telekom Romania.

Mai exact, cei care s-au trezit cu abonamentele suspendate și cu cartele blocate au înregistrat un trafic de voce de până la 80 de ori mai mari decât media normală pentru utilizatorii care beneficiază de oferte similare. ”Prin trafic nefiresc ințelegem un trafic semnificativ mai mare, de până la 80 de ori mai ridicat în unele cazuri, decât traficul mediu efectuat de clienții care beneficiază de oferte similare. Astfel, în anumite situații, traficul a depășit 24 de ore de convobiri efectuate într-un interval de 24 de ore, acest lucru fiind posibil prin utilizarea unor servicii care permit realizarea de apeluri simultane, prin intermediul funcțiilor de apel în așteptare și conferință”, au mai declarat reprezentanții Telekom, pentru Playtech.ro.

Etichete: telekom
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole