Antena 3 CNN Be EU Pe ce teme depun cetățenii petiții în Parlamentul European. Lóránt Vincze: ”Ce ajunge pe masa noastră este foarte interesant”

Pe ce teme depun cetățenii petiții în Parlamentul European. Lóránt Vincze: ”Ce ajunge pe masa noastră este foarte interesant”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 12:22 25 Dec 2021 Modificat la 12:22 25 Dec 2021

”Comisia pentru petiții este cred că cea mai interesantă din Parlamentul European, deși ca notorietate sau ca rang sânul altor comisii parlamentare este undeva mai jos, dar dezbate tematicile cele mai variate din Europa și răspunde la solicitările cetățenilor, la solicitările lor directe și cuprinde o gamă foarte variată de subiecte și în condițiile în care nu toate petițiile ajung pe masa comisiei de petiții, pentru că serviciul legislativ și juridic a Parlamentului European sortează acele petiții care nu au nicio legătură cu activitatea Parlamentului, nu intră în competențele UE și nu au niciun beneficiu pentru solicitant.

(...) Ce ajunge pe masa noastră este foarte interesant, de la probleme de mediu, până la drepturi fundamentale, transporturi, sănătate și multe alte subiecte.

(...) În domeniul mediului constant vin din ce în ce mai multe petiții, dar perioada pandemiei a adus și alte feluri de petiții, de exemplu drepturile pasagerilor și comisia noastră a decis chiar de la începuturi ca acele petiții care au legătură cu pandemia, acelea vor intra în regim de urgență și se vor dezbate de către petiție chiar în perioada în care Parlamentul European nu avea prea multă activitate.Noi dezbăteam acele subiecte pe care cetățenii ni le-au semnalat în legătură cu pandemia. Cred că această comisie de petiții urmează cumva și actualitatea europeană și interesele cetățenilor.

(...) Spania este pe primul loc. (...) Cam 15% dintre petiții vin din Spania, după aceea Germania, Italia. Și România este menționată. Cred că au fost în jur de 400 de petiții în acest an. (...) Din România chiar au fost petiții pe varii domenii. Mediul este una dintre aceste domenii, urșii, tăierile ilegale de arbori, apoi gospodărirea deșeurilor”, a declarat eurodeputatul Lóránt Vincze.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole