Antena 3 CNN Actualitate Cum au reușit mai mulți ruși să obțină acte românești. Veneau din Moscova sau Sankt Petersburg și acum circulă cu ele prin Occident

Cum au reușit mai mulți ruși să obțină acte românești. Veneau din Moscova sau Sankt Petersburg și acum circulă cu ele prin Occident

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:11 23 Noi 2024 Modificat la 13:11 23 Noi 2024

Date noi din ancheta buletinelor româneşti false obținute de ruși. Potrivit unor surse, cetățenii ruși care au obținut documente de călătorie ar fi spus că au rădăcini românești, deşi veneau din Moscova sau Sankt Petersburg.

Ar fi vorba despre mai mulți cetățeni din Rusia care, potrivit surselor Antena 3 CNN, ar fi obținut astfel de documente de călătorie false. Ar fi vorba atât despre cărți de identitate românești, cât și pașapoarte cu care circulă la această oră în state membre ale Uniunii Europene. 

Pe lângă cetățeni din Rusia, și cetățeni din Republica Moldova sau Ucraina au obținut astfel de documente, spun surse din anchete.

În schimbul a 400-500 euro, aceste persoane obțineau documentele false.

Ancheta ar fi pornit dintr-o comună din Botoșani, după ce s-a observat o explozie a numărului de locuitori în acea zonă. Înainte însă de a deschide o anchetă un botoșănean ar fi vorba chiar despre liderul grupării.

S-a autodenunțat și a povestit în fața anchetatorilor că 7000 de ucraineni au domiciliu la adresa sa din Botoșani, însă în realitate nici unul nu a trecut pe la casa din Botoșani. În momentul în care au venit documentele de călătorie au plecat către alte state membre ale Uniunii Europene.

Ancheta este deschisă de procurorii de la Parchetul General, care fac mai multe verificări. Au fost efectuate și percheziții domiciliare. Cel mai probabil, urmează și percheziții informatice, dar și alte audieri în acest caz.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole