Violată, bătută și umilită, eleva care a ajuns caz național anul trecut după această tragedie, a pornit o nouă luptă împotriva agresorilor ei, care deși au fost condamnați la închisoare, și-au ascuns bine toate bunurile pentru a nu plăti despăgubirile, scrie libertatea.ro.
Întâmplarea terifiantă a avut loc anul trecut, iar după câteva luni de procese, judecătorii vasluieni i-au condamnat pe violatori la închisoare. Și nu doar atât. Aceștia au fost obligați la plata a 70.000 de lei, reprezentând daune morale, dar fac tot posibilul să nu-i plătească. Victima este dispusă să facă demersuri sistematice în instanță până primește toată suma.
”Am solicitat executare silită a inculpaților, însă evaluatorii nu au mai găsit bunuri pe numele lor. Am aflat că unul dintre ei și-a retras banii din conturi chiar înainte de a fi condamnat. Cu toate astea, demersurile noastre vor continua din șase în șase luni pentru a identifica eventuale bunuri și pentru a recupera suma stabilită drept despăgubire”, ne-a declarat avocata elevei, Mioara Donosă.