Descoperirea unui papirus și a unor vestigii arheologice i-a ajutat pe istorici să înțeleagă în sfârșit cum a fost posibilă construirea piramidei, având în vedere că tehnologia egipteană nu era foarte avansată la cea vreme.
În anul 2.600 i.e.n, egiptenii au construit Piramida lui Keops, considerată una dintre Cele Șapte Minuni ale Lumii. Până acum, nimeni nu știa cum au reușit egiptenii să transporte blocuri de granit și calcar de peste două tone, de la mare distanță.
Arheologii și-au dat seama că muncitorii din Egiptul antic se foloseau de bărci pentru a transporta pietrele.
Transportul s-a făcut pe fluviul Nil, cu ajutorul unor barci din lemn, care erau legate intre ele cu funii, scrie Daily Mail.
Printr-un sistem ingenios de canale, aceste bărci erau aduse foarte aproape de baza piramidei, prin urmare pietrele erau descărcate imediat.
Noile descoperiri vor fi prezentate în cadrul documentarului „Egypt’s Great Pyramid: The New Evidence”, care va fi difuzat pe postul Channel 4.