Ana Iorga a explicat în rubrica Pe cuvânt, cum două adjective nevinovate din limba română au primit sensuri depreciative în limbaj familiar.
Este vorba despre trist şi obosit. Ştim cu toţii ce înseamnă. Mai interesant este însă cum au ajuns să fie o insultă. La început în limbajul tinerilor, dar de acolo s-au răspândit destul de repede în argoul comun, adică în stilul familiar-argotic. De exemplu: „Uite-l şi pe tristul ăsta!" Aţi auzit sigur! Dacă nu cumva aţi şi spus! Sau: „Cum era fata cu care te-ai văzut ieri? Eh, o obosită!". Ceva s-a schimbat la aceste adjective, că nu mai înseamnă abătut şi epuizat.
Trist nu se mai referă la un om abătut sau mânit, ci la unul care n-are niciun haz. Dicţionarul Urban online ne spune clar, citez: „despre oameni sictiriţi, care nu sunt de gaşcă sau de comitet, obosiţi". Adică: „Băi, tristule, de ce-ai plecat fără noi la petrecere?". „Cine e ăsta? Un trist!"
Adjectivul trist e destul de productiv cu acest sens, pentru că avem şi derivatul tristeţe: „Am văzut o tristeţe de film". Adică un film plictisitor, slab, nesărat. „Cum a fost evenimentul? O tristeţe". Dacă mergem să filmăm un eveniment care se anunţă grandios şi acolo găsim doar cîţiva oameni rătăciţi şi activităţi neinteresante, cam aşa exclamăm şi ca reporteri: „Ce tristeţe! Nu e nimic de dat la televizor aici!" „Trist nu exprimă aici vreo mâhnire, ci descrie starea de fapt de la faţa locului: eveniment nereuşit, pustiu, neinteresant, nu e de ştiri.
Povestea este asemănătoare şi în cazul adjectivului obosit. Care în argou se referă, ne spune tot Dicţionarul Urban, la „un om sau un obiect prost, care nu stârneşte interesul nimănui". „L-ai cunoscut pe X, cum e? Mhm, un obosit!" Sau iată câteva exemple chiar din dicţionarul online: „Băi, obositule, nu ne mai plictisi, ia viteză de-aici! Fane, in loc sa-ti iei Matizul asta obosit, mai bine dădeai banii pe-o bicicleta şmecheră!" Obosit mai înseamnă în argou şi beat, e un sens mai vechi.