Membrii Biroului Politic Naţional al PNL au ales-o marţi pe Raluca Turcan, în unanimitate, drept preşedinte interimar al partidului. Mandatul ei ar urma să dureze până la Convenţia Naţională de anul viitor, când vor fi organizate alegeri interne, scrie pressone.ro.
Vă prezentăm zece elemente definitorii din cariera de politician a Ralucăi Turcan.
Consiliera lui Theodor Stolojan
Raluca Turcan (Tătărcan, pe numele de fată) s-a născut la Botoşani pe 2 aprilie 1976, fiind singurul copil al unei profesoare de matematică şi al unui profesor de fizică.
A intrat în politică în anul 2000, când s-a înscris în PNL şi a devenit consilier personal al lui Theodor Stolojan. Se cunoscuseră cu un an înainte, la Tofan Grup, unde ea lucra la departamentul de PR şi Comunicare, iar el era director de strategie.
Stolojan a păstrat-o în poziţia de consilier şi după ce, în 2002, a fost ales lider al PNL, funcţie pe care el avea să o deţină până în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004.
Traseu politic circular
Tot alături de Stolojan, Raluca Turcan a părăsit PNL în martie 2007, după declanşarea în Parlament a procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Cei doi s-au numărat printre fondatorii Partidului Liberal Democrat – PLD. Această facţiune s-a desprins din PNL pentru că se opunea liderului de atunci al partidului, Călin Popescu Tăriceanu, care era prim-ministru şi se afla în conflict cu şeful statului.
La finele anului 2007, după ce a obţinut un scor neaşteptat de bun (7,8%) la primele alegeri româneşti pentru Parlamentul European, PLD-ul lui Stolojan a fuzionat cu PD, condus de Emil Boc, şi au format Partidul Democrat Liberal – PDL.
Şapte ani mai târziu, la începutul anului 2015, PDL (condus de Vasile Blaga) a fost înghiţit de PNL ca efect al victoriei lui Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale.
Astfel, Raluca Turcan s-a întors în partidul la a cărui scindare contribuise. Iar acum îi va fi chiar preşedinte interimar.
Să-i reținem, deci, traseul politic: PNL - PLD - PDL - PNL.