Modelul la care artiștii au lucrat 15 ani prezintă chiar toate rănile despre care se spune că i-au fost provocate lui Isus, inclusiv tăieturi la cap, prin forțarea coroanei de spini, potrivit publicației The Sun, citată de adevarul.ro.
Sculptura prezintă, de asemenea, rana provocată lui Iisus cu o lance de un soldat roman și numeroasele răni pe corpul său despre care se spune că le-ar fi suferit după ce Pilat a ordonat să fie biciuit și batjocorit.
Impresionanta creație a fost expusă în Catedrala Salamanca, Spania, și poate fi văzută până în decembrie. Va urma un turneu mondial, cu expoziții programate pe cinci continente.
[GAL layout="5"]"Această expoziție este o călătorie prin Artă, Arheologie și Știința de pe Sfântul Giulgiu, care sunt prezentate pentru prima dată împreună în această expoziție unică, de 600 de metri pătrați", au declarat rganizatorii expoziției The Mystery Man (n.r. Omul Misterios).
Jose Luis Retana, episcopul de Salamanca, a declarat: "În această dimineață, în această catedrală, vom fi protagoniștii a ceea ce pare a fi un succes mondial". El a subliniat, de asemenea, "marea oportunitate pe care această expoziție o reprezintă pentru credința din Salamanca".
Carlos Garcia Carbayo, primarul orașului Salamanca, a descris "Omul misterios " drept "o mare expoziție care va avea un ecou mondial, o sursă de mândrie pentru toți salamancanii ".
Giulgiul din Torino, o enigmă de sute de ani
Giulgiul din Torino, menționat pentru prima dată în 1354, a derutat oamenii de știință de-a lungul veacurilor.
Unii cred că relicva misterioasă este pânza de înmormântare pătată de sânge a lui Isus după răstignirea sa, în timp ce alții au susținut că este un fals elaborat.
Pânza de in pare să poarte imaginea corpului unui bărbat, dar oamenii de știință s-au chinuit să cadă de acord cu privire la câți ani are, în ciuda analizelor experților.
Primele înregistrări istorice certe ale Giulgiului datează din secolele 13-14 în Franța, iar un episcop local în 1390 l-a numit fals. În mod oficial, Biserica Catolică nici nu susține și nici nu respinge Giulgiul.
În 2018, cercetătorii au susținut că fluxul de sânge de pe giulgiu nu era în concordanță cu ceea ce ar produce un corp care sângerează.