Un nou studiu medical stabileste o legatura ingrijoratoare intre obezitate si degenerarea creierului.
Cercetarea, facuta la Universitatea Cambridge, a prevazut analiza creierelor a sute de oameni cu varste cuprinse intre 20 si 87 de ani, potrivit stirileprotv.ro.
In cazul persoanelor supraponderale, creierul arata ca al cuiva cu 10 ani mai batran decat varsta reala. Mai exact, are mai putina materie alba decat in cazul celor cu greutate normala. Materia alba este vitala, intrucat conecteaza diferitele regiuni cerebrale.
Savantii de la Cambridge nu pot spune deocamdata daca slabirea ajuta la recuperarea materiei albe. Rezultatul studiului este alarmant in conditiile in care rata obezitatii este in continua crestere in Occident. Greutatea in exces era asociata cu maladii grave ca diabetul, bolile de inima si cancerul.