Antena 3 CNN Externe Cum arată Beirut după ce a fost bombardat de aviația israeliană. "Am auzit racheta trecând pe deasupra noastră cu zgomot puternic"

Cum arată Beirut după ce a fost bombardat de aviația israeliană. "Am auzit racheta trecând pe deasupra noastră cu zgomot puternic"

Georgiana Marina
3 minute de citit Publicat la 12:15 03 Oct 2024 Modificat la 13:40 03 Oct 2024

În Beirut nimeni nu se mai simte în siguranță după bombardamentele israeliene din ultimele zile. Cel puțin patru explozii puternice s-au auzit miercuri noaptea în Beirut. Acestea au loc după ce pe parcursul zilei au avut loc confruntări directe între armata israeliană și Hezbollah. Opt soldați israelieni au fost uciși în lupte. Ca răspuns, armata israeliană a bombardat un centru medical al Hezbollah din centrul orașului, șase persoane fiind ucise. Forțele IDF au afirmat, joi, că în ultima zi, aproximativ 60 de agenți Hezbollah au fost uciși și peste 200 de ținte au fost lovite de aviația israeliană, în contextul operațiunilor terestre din sudul Libanului. 

Coordonatorul special al Națiunilor Unite pentru Liban, Jeanine Hennis, a postat pe rețeaua socială X că în Beirut a fost încă o noapte în care nimeni nu a putut dormi. 

"Nu știu sigur câți oameni au reușit să doarmă aseară în Beirut, dar mulți din cartierul meu au fost din nou treji. Era ora 03:45 când am auzit ultimul atac aerian asupra Dahieh, suburbia de sud a Beirutului. În această dimineață, văd de la fereastra mea că încă mai ies coloane de fum din Dahieh. Dar ceea ce i-a speriat pe mulți din cartierul meu și din centrul orașului Beirut a fost că, pentru prima dată, o lovitură cu rachete a vizat o clădire dintr-o parte centrală a orașului. Ținta era o clădire în care locuia un fost membru al parlamentului  Hezbollah. Este, de asemenea, un sediu pentru un centru medical afiliat Hezbollah. Acea clădire se află la cinci minute de mers cu mașina de casa mea și este situată într-o zonă care este considerată o „zonă sigură” datorită populației majoritar creștine. Dar mulți de aici, inclusiv eu, au auzit racheta trecând peste capetele noastre cu un zgomot puternic. Sentimentul de siguranță dispare zi de zi în toate părțile din Beirut", a scris ea, potrivit BBC.

Lovituri israeliene au fost raportate în sudul și estul Libanului.

[GAL layout="5"]

Agenția Națională de Știri (NNA) a Libanului raportează atacuri israeliene în mai multe locații din Liban joi dimineață. Potrivit sursei citate, avioanele de război israeliene au bombardat localități din districtele Tire și Bint Jbeil din sud, aproape de granița cu Israelul, precum și Arnoun din districtul Nabatieh, tot lângă graniță. Localitatea de graniță Aitaroun a fost bombardată de artileria israeliană, potriit sursei citate. În Valea Bekaa, estul Libanului, a fost raportat un atac aerian israelian asupra satului Harfouch.  

Pe de altă parte, forțele de apărare israeliene afirmă că, în ultima zi, aproximativ 60 de agenți Hezbollah au fost uciși și peste 200 de ținte au fost lovite de aviația israeliană, în contextul operațiunilor terestre din sudul Libanului. Peste noapte, aproximativ 15 agenți Hezbollah ascunși la primăria orașului Bint Jbeil din sudul Libanului au fost uciși într-un raid aerian israelian, afirmă armata. Potrivit IDF, avioanele de vânătoare au lovit primăria din Bint Jbeil în cadrul unei operațiuni comune cu Divizia a 36-a. Armata spune că clădirea era folosită de Hezbollah pentru a depozita arme, iar cel puțin 15 agenți teroriști au fost uciși în lovitură.

Într-o altă operațiune comună, o dronă a lovit și ucis o celulă de agenți Hezbollah care au fost identificați de trupele Diviziei a 36-a lansând rachete asupra Israelului, afirmă IDF.

Joi dimineață, doi agenți Hezbollah au deschis focul asupra soldaților israelieni în sudul Libanului, iar la scurt timp au fost identificați și uciși. Niciun soldat nu a fost rănit în incident, potrivit IDF.

Într-o operațiune comună separată cu Divizia a 98-a, mai mulți agenți Hezbollah care au lansat rachete în zona Ramim Ridge ieri au fost uciși într-un atac efectuat de avioanele de luptă ale IAF, potrivit armatei. 

Avioanele de vânătoare au lovit, de asemenea, alte aproximativ 200 de ținte ale Hezbollah în sudul Libanului în ultima zi, inclusiv clădiri folosite de gruparea teroristă, agenți, depozite de arme, posturi de observare și alte infrastructuri, afirmă IDF.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole