Antena 3 CNN Actualitate Religie Cum ar trebui să arate preoteasa? Răspunsul plin de înțelepciune al unui cunoscut părinte

Cum ar trebui să arate preoteasa? Răspunsul plin de înțelepciune al unui cunoscut părinte

<1 minut de citit Publicat la 10:37 15 Apr 2017 Modificat la 10:37 15 Apr 2017

Părintele sibian Constantin Necula a oferit un răspuns emoționant la întrebarea primită din partea unui credincios.

"Noi cred că avem preotese ideale. Trebuie să suporte aerele popiii, cultura lui de superioritate duhovnicească, împrăștierea lui și mai ales trebuie să suporte și presiunea comunității care oricât de bun ar fi părintele și oricât de tandri în pastorație familie preoțească, tot nu-s buni de nimic, știm noi cu popii, fură, curvari, bețivi, îi știm noi bine de tot. Cred că preoteasa trebuie să fie un om, cu simplitatea ei, cu grijile ei. Din nefericire, preotesele noastre îmbătrânesc înainte de vreme pentru că trag și grijile noastre, ale preoților. Știți că noi când ne căsătorim cu soțiile noastre, le cerem mâna, dar uităm să le spunem că imediat le și trădăm. Că mireasa noastră principală este Biserica, iar ele au conștința că nu pot concura cu această mireasă care e Biserica. E greu. De aceea, sărutmâna doamnelor preotese", a spus părintele Necula.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole