Antena 3 CNN Externe Alegeri SUA 2024 Cum ar putea rezultatul alegerilor din America să influențeze relația României cu SUA. Ce spune ambasadorul Andrei Muraru

Cum ar putea rezultatul alegerilor din America să influențeze relația României cu SUA. Ce spune ambasadorul Andrei Muraru

Sergiu Cora
3 minute de citit Publicat la 23:09 05 Noi 2024 Modificat la 09:36 06 Noi 2024

America votează pentru un nou „lider al lumii libere”. Lupta pentru Casa Albă se dă între candidata democrată Kamala Harris și candidatul republican Donald Trump. Echipa Antena 3 CNN se află în SUA, iar Sergiu Cora, realizator News Hour with CNN, a stat de vorbă cu Andrei Muraru,  ambasadorul român în Statele Unite.

„La Washington este mobilizare maximă. Cum spunea și Mihai, se duc lupte în acele state-cheie. Da, cei de aici, de la Washington, așteaptă să vadă ce se va întâmpla acolo. S-au făcut presiuni în ultima vreme, s-au făcut vizite din partea candidaților pentru a schimba ceva. Pentru că da, cel puțin până acum, sondajele au arătat un scor foarte, foarte strâns”, a spus Sergiu Cora, realizator News Hour with CNN.

Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre lupta dintre cei doi candidați, dar și despre cum ar putea rezultatul acestor alegeri să influențeze relația dintre România și Statele Unite.

„E multă implicare civică, e mult entuziasm, dar e și foarte multă tensiune socială. Și suntem aici în spatele capitolului, știm ce s-a întâmplat acum 4 ani și toată lumea se gândește la ce e mai rău dacă unul dintre candidați nu va recunoaște rezultatul, adică nu-și va recunoaște înfrângere. Mi se pare că există și o o zonă mare de de interes în societate americană. Mulți au votat prin corespondență, 78 de milioane de omeni și este posibil să se depășească numărul total de voturi care s-a înregistrat acum 4 ani, adică 158 de milioane de voturi exprimate, ceea ce l-ar face pe câștigătorul acestor alegeri personajul politic din istoria Statelor Unite, din toată istoria americană de peste aproape 250 de ani, care a înregistrat cel mai mare număr de voturi vreodată.

Și ar fi totuși o recunoaștere frumoasă a acestei victorii. Există aici două două componente: fie vom avea o victorie foarte strânsă, fie vom avea o victorie detașată a unuia dintre ei. S-ar putea să avem și o surpriză în acest punct de vedere. În 2016 și în 2020, cel care a fost dezavantajat de sondajele de opinie a fost Donald Trump. Adică sondajele au dat-o pe Hillary Clinton câștigătoare. Și câștigătorul a fost el în 2016, în timp ce în 2020, Joe Biden părea să câștige cu o marjă mult mai mare decât cele 81 de milioane de voturi cu care a câștigat atunci alegerile”, a explicat Andrei Muraru.

Andrei Muraru: „Există șanse foarte bune ca acest parteneriat să crească,  indiferent cine ajunge la Casa Albă”

„Cred că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite nu va deveni relevant, dimpotrivă, va căpăta și mai multă consistență. În ultimii 27 de ani, de când a fost lansat acest parteneriat, s-au succedat la Casa Albă șapte administrații, patru democrate și trei republicane și fiecare din această administrație și-a arătat cumva nu doar interesul, dar și-a pus o amprentă importantă asupra relației cu România. În 2005, de exemplu, acest partenerat a fost lansat în timpul democraților, dar în 2005, în timpul președintelui Obama, a fost semnat acordul privind staționarea trupelor americane în România, apoi în 2011, în timpul administrației democrate, de această dată în timpul lui Barack Obama, România a semnat acordul privind instalarea scutului antirachetă. În timpul lui Donald Trump, România a semnat un memorandum privind securizarea rețelelor 5G, fiind prima țară din lume care face asta, a conturat și a lansat programul nuclear civil împreună cu americanii.

Apoi, în timpul lui Joe Biden, numărul de trupe americane în România a crescut de trei ori. Iată, vom avea un anunț cu ridicarea vizelor în ianuarie în timpul acestei administrații. Deci, aș spune că există foarte multe șanse ca acest parteneriat să crească, indiferent cine ajunge la Casa Albă”, a mai adăugat Andrei Muraru.

Citește mai multe din Alegeri SUA 2024
» Citește mai multe din Alegeri SUA 2024
TOP articole