Antena 3 CNN Actualitate Cum ar putea fi obligată Kovesi să se prezinte în Parlament

Cum ar putea fi obligată Kovesi să se prezinte în Parlament

1 minut de citit Publicat la 15:04 19 Apr 2017 Modificat la 15:04 19 Apr 2017

Parlamentarii trebuie să decidă astăzi componenţa Comisiei de anchetă pentru alegerile din 2009.

O informaţie este însă certă, Liviu Dragnea va fi preşedintele. Surse spun că aleşii ar urma să modifice regulamentul ca să-i oblige pe cei în cauză să vină la audieri pentru că acum nici măcar amendă nu primesc.

Dan Andronic spune că va face dezvăluiri bombă. În faţa comisiei ar mai trebui să vină Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi Gabriel Oprea și asta pentru că sunt protagoniștii dezvăluirilor făcute de jurnalistul Andronic.

Regulamentul Camerei Deputaţilor în cazul comisiilor:

- În condiţiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor ce se impun, Camera Deputaţilor poate hotărî iniţierea unei anchete parlamentare.

- Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată.

- O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectul ei, situaţie în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă, aflate în arhiva Camerei Deputaţilor.

- În vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei.

- Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă parlamentară.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole