Antena 3 CNN Actualitate Cum ar putea fi demis Guvernul Orban după asumarea răspunderii în Parlament pe cele trei pachete de legi

Cum ar putea fi demis Guvernul Orban după asumarea răspunderii în Parlament pe cele trei pachete de legi

<1 minut de citit Publicat la 10:23 10 Dec 2019 Modificat la 10:23 10 Dec 2019

Guvernul sesizează marți Parlamentul cu privire la asumarea răspunderii pe trei pachete de legi. Primul se referă la amânarea pensionării anticipate a magistraţilor. Al doilea proiect priveştere introducerea transportului elevilor în sistemul de servicii publice, iar al treilea la Legea Plafoanelor, proiect absolut necesar pentru adoptarea bugetul pentru anul viitor.

Astfel, din momentul în care Guvernul a depus legea asumării în Parlament există trei zile în care parlamentarii pot depune amendamente sau o moțiune de cenzură.

Dacă este depusă o moțiune de cenzură, plenul reunit al celor două Camere dezbat mai întâi moțiunea de cenzură, și nu legea asumării.

Conform procedurii există trei zile timp în care parlamentarii ar putea depune o moțiune de cenzură. Oficial,  nu există în prezent un anunț al parlamentarilor PSD care să specifice că și-ar fori demiterea Guvernul Orban.

Citește Și Ședință de Guvern cu mize uriașe: Executivul sesizează Parlamentul cu privire la angajarea răspunderii pe trei pachete de legi

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole