Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Cum apar momentele când se blochează creierul. Prof. dr. Vlad Ciurea: „Nu trebuie să intrăm în această stare"

Cum apar momentele când se blochează creierul. Prof. dr. Vlad Ciurea: „Nu trebuie să intrăm în această stare"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:00 17 Iun 2024 Modificat la 13:00 17 Iun 2024

Profesorul Vlad Ciurea a explicat luni, la Antena 3 CNN, ce avem de făcut în momentul în care aflăm un diagnostic, atenţionând că frica şi anxietatea ne blochează creierul.

Relația medic-pacient este una foarte importantă, atât ca măsură de prevenție a bolilor, cât și pentru momentele în care avem un diagnostic și nu știm încotro să pornim. 

Totodată, neurochirurgul Vlad Ciurea a explicat şi de ce longevitatea înseamnă sănătate și cum să facem să nu ne mai fie teamă de medic. 

Care sunt paşii de urmat când aflăm un diagnostic medical

„Când am aflat un diagnostic formulat, în primul rând trebuie să vorbim cu un specialist în boala respectivă. Sunt spitale, sunt specialiști, sunt cadre universitare şi trebuie să ne găsim o persoană cu experiență. 

Putem afla ce cunoștințe are în spate medicul respectiv, ce pregătiri a făcut în acest domeniu, iar doctorul acela trebuie în primul rând să aibă timpul necesar. 

Un doctor care se grăbește nu poate să salveze o viață, nu poate să dea o informație corectă", a spus neurochirurgul Vlad Ciurea, luni, la emisiunea Sfat de sănătate, de la Antena 3 CNN.

Prof. dr. Vlad Ciurea: Medicina nu se face cu ceasul

Întrebat ce părere are de cele 20 de minute care se alocă de obicei unei consultaţii, neurochirurgul spune că medicina nu se face după ceas.

„Medicina nu se face cu ceasul, nu se poate să pui ceasul să sune după 20 de minute. Într-adevăr, dacă ai un pacient pe care îl cunoști foarte bine și a venit la un control, are un istoric medical în spate, da, să zicem că poate dura 20 de minute consultul.

Dar un pacient care intră pe ușă prima dată poate să stea și o oră, pentru că tot mai are câte ceva de spus. 

Mesajul e foarte simplu: lăsați-l pe om să vorbească, să vorbească cât mai mult, să povestească ce își mai aduce aminte. Deci aceasta este adevărata medicină.

Şi orice întrebare este bună, mai ales că în ziua de astăzi, mămicile lucrează până duminică seara sau sâmbătă seara și luni se duc la cezariană.

Deci e o stare de stres, copilașul acela iese de la început cu probleme de stres, sunt foarte multe prematurități în ziua de astăzi și, atunci, întrebarea este unde se întâmplă acest declic? 

Lumea este suprasolicitată (...). Relația dintre medic și pacient este foarte importantă şi bolnavul trebuie să aibă încredere în doctor.

Pacientul trebuie lăsat să vorbească, el însuși să furnizeze datele, iar acea povestire, anamneză, cum îi spunem noi medicii, este foarte importantă. Practic 50% din diagnostic este formulat din cuvintele pacientului", mai spune prof. univ. dr. Vlad Ciurea.

Prof. dr. Vlad Ciurea: Anxietatea blochează creierul

„În momentul în care ne este frică și avem anxietate, creierul nostru parcă se blochează. 

Anxietatea blochează tot. Unul din elementele grele ale creierului este această frică. 

Dacă intri în frică, panică toate procesele cerebrale se blochează. Trebuie să nu intrăm în această frică.

Până la urmă, de multe ori nu mergem la doctor de frică, dar de frica rezultatului pe care l-am putea afla.

În psihiatrie, de exemplu, de foarte multe ori se spune că e mai bine ca psihiatrul să nu aibă halat, pentru că acesta inhibă pacientul în gândire și în comportament. E bine să fii friendly, cât mai apropiat de el, îmbrăcat cât mai casual, să discuți cât mai apropiat de pacient.

În orice caz, contează enorm de mult vorba față de pacient, discuția, încrederea și curajul să-l privești continuu în ochi. Poți să-i dai exemple din apropiere și atunci i-ai câștigat încrederea, dacă vrei să obții rezultate. Şi răbdare multă", a încheiat prof. dr. Vlad Ciurea.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole