Antena 3 CNN Conținut plătit Cum amenajezi curtea casei tale

Cum amenajezi curtea casei tale

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:28 14 Oct 2022 Modificat la 15:28 14 Oct 2022

Dacă în cazul construcției ai o mulțime de specialiști care proiectează și construiesc de la A la Z, atunci când se ajunge la curte lucrurile stau diferit. Aici vei avea nevoie de alți profesioniști, respectiv un arhitect care să-ți facă proiectul amenajării exterioare și un peisagist

Primul lucru pe care trebuie să îl hotărăști este cel fel de pavaje vei folosi. La prima vedere pare o alegere simplă, dar lucrurile nu stau chiar așa. Având în vedere că pavajul acoperă o suprafață mare din gradină, acesta trebuie să se potrivească din punct de vedere al culorii cu casa și cu restul copacilor și plantelor care se regăsesc în curtea ta.

Mai mult, este esențial să primești sfaturi de specialitate și să alegi foarte bine pavajul pentru ca acesta să reziste o lungă perioadă de timp și să nu ai probleme. În cazul în care îl cumperi singur, fără să te sfătuiești măcar cu un angajat al firmei de pavaje, există o șansă mare să te trezești după scurt timp că ai făcut alegerea greșită.

De ce spunem asta? În primul rând, în funcție de tipul de pavaj pe care îl cumperi, acesta poate fi destinat doar circulației pietonale sau poate suporta și trecerea autovehiculelor. Dacă optezi pentru prima varianta, dar îl montezi în fața garajului pe unde treci cu mașina în fiecare zi, după câțiva ani acest va ceda.

De asemenea, este foarte important să ții cont de condițiile climatice în care locuiești. Este bine să știi ca există pavele amprentate, care se toarnă în forme și pavele vibropresate care se realizează în fabrici de prefabricate. Cele din urmă vor rezista la mai multe cicluri de îngheț-dezgheț

Nu în ultimul rând, modul în care se montează este esențial. Dacă ai mai lucrat în construcții sau ai cunoștințe în acest domeniu, vei vedea că nu pare foarte complicat să așezi câteva dale pe un nisip și să le aduci la linie cu bolobocul. Pe de altă parte, dacă stratul inferior de sub pavaj nu este corect construit, după 2-3 ani acest se va mișca și poate ajunge să deformeze amenajarea.

Să nu uiți că trebuie să achiziționezi și borduri. Acestea sunt obligatorii în primul rând pentru a fixa pavajul în margini, bordurile fiind cele care se fixează în beton

Este obligatoriu să folosești o bordură, chiar și de mici dimensiuni, pentru a conferi o rezistență cât mai bună pavajului pe care l-ai montat. În timp ce dalele se vor monta direct pe nisip fără material de prindere, bordurile vor fi singurele care au o mică fundație de beton și vor susține rezistenta construcției.

Periodic, ar fi indicat să speli pavajul pentru a- i conferi un aspect nou, si cel probabil nu vei vrea că toată apa aceea murdară să ajungă pe florile tale. Bordura te va ajuta să protejezi toate plantele și va crea o scurgere în direcția pe care o dorești.

În concluzie, chiar dacă construcția casei este cel mai complicat pas, nu ar trebui să treci cu vederea niciodată amenajarea curții exterioare. Practic, construiești o casă tocmai pentru a sta în aer curat și pentru a te bucura de grădina ta, așa încât este esențial ca aceasta să arate încântător. Este indicat să apelezi la persoane de specialitate în acest sens.

Etichete: advertorial
Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole