Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Cum alegi mobila potrivită pentru bucătăria unei garsoniere

Cum alegi mobila potrivită pentru bucătăria unei garsoniere

Prin definiție, garsoniera este o locuință care nu dispune de un spațiu foarte generos, iar, atunci când vine vorba despre bucătărie, lucrurile se complică și mai tare. Spațiul îngust nu îți oferă prea multe opțiuni de amenajare, așa că, de multe ori, găsirea mobilei potrivite pentru bucătăria unei garsoniere devine o adevărată provocare.

de Georgiana Adam    |   

Am trecut prin așa ceva și știm cum este; dacă te afli într-o situație similară, te ajutăm cu sfaturi referitoare la alegerea mobilei pentru o bucătărie de garsonieră.

Dulapuri cât mai înalte

Când ai o bucătărie mică, prima grijă este să îți asiguri suficient loc pentru depozitare și să îți rămână, în același timp, „spațiu de manevră”, să te poți mișca între aragaz și chiuvetă. Un dulap masiv nu te va ajuta cu nimic în acest sens, întrucât îți va bloca mare parte din bucătărie.

În schimb, un dulap mai îngust, dar, foarte înalt, se va dovedi mult mai practic, deși va trebui să te urci pe un scaun pentru a ajunge la ultimul raft. Un astfel de dulap valorifică la maxim spațiul de depozitare pe verticală, fiind destul de încăpător și lăsându-ți suficient loc de mișcare.

Piese de mobilier pliabile sau rabatabile

În multe cazuri, spațiul disponibil în bucătăria unei garsoniere este insuficient pentru a permite amplasarea unei mese și a unor scaune; acesta poate fi un inconvenient major, dacă nu să mănânci în aici. Într-o astfel de situație, te pot salva o masă și niște scaune pliabile pe care să le întinzi atunci când ai nevoie de ele și să le strângi, după ce terminați de mâncat. La fel de practică este și o masă rabatabilă, a cărei tăblie să o cobori și să o ridici în funcție de nevoi. 

Electrocasnice încorporabile

În cazul bucătăriilor mici, este indicat să folosești electrocasnice încorporabile și piese de mobilier în care acestea să poată fi încastrate. Aragazul și frigiderul sunt cele mai masive electrocasnice, astfel că, această regulă se impune, mai ales, în cazul lor. Totodată, poți folosi și un cuptor cu microunde încorporat într-unul din rafturile dulapului.

Totodată, trebuie să ai grijă și la dimensiunea electrocasnicelor, optând, mai degrabă, pentru modele compacte, care sunt mai mici și se potrivesc mai bine într-un spațiu îngust.

Bucătăria modulară, cea mai eficientă soluție

Orice specialist în amenajări interioare îți va recomanda o bucătărie modulară ca fiind cea mai indicată variantă pentru o garsonieră; motivele sunt multiple. Bucătăriile modulare conțin piese de mobilier separate, create special pentru spațiile mici, acest stil de amenajare fiind astfel foarte versatil.

Mobilierul modular permite personalizarea fiecărei bucătării, prin alegerea pieselor potrivite, pe care le poți aranja după cum dorești. Mai mult de atât, atunci când te plictisești, poți reamenaja bucătăria schimbând locul pieselor de mobilier și înlocuind anumite elemente cum ar fi ușile dulapurilor sau mânerele de la sertare.

De asemenea, un mobilier modular permite încastrarea cu ușurință a electrocasnicelor și te ajută să pui în valoare spațiul din colțurile bucătăriei.

Dacă ai cheltuit prea mult și nu ți-au mai rămas suficienți bani pentru achiziționarea mobilei pentru bucătărie, nu e nici măcar o problemă; piesele pot fi cumpărate separat, iar efortul financiar este mai puțin resimțit.

Așadar, bucătăriile modulare sunt foarte practice, și nici nu lasă de dorit la capitolul estetic. Îți poți alege materialele preferate și, la fel de bine, poți face diferite combinații de materiale, fără a fi constrâns să te încadrezi într-un stil anume.

Ținând cont de aceste recomandări, vei vedea că mobilarea bucătăriei nu mai constituie o operațiune atât de problematică precum părea la prima vedere. Deși, redus ca dimensiune, spațiul disponibil va fi suficient pentru a-ți oferi libertate de mișcare când gătești, servești masa sau speli vasele.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un bărbat a murit, după ce s-a înfipt cu mașina în parapet