Antena 3 CNN Life Sănătate Cum a ajuns gripa de sezon mai periculoasă ca Omicronul. Explicația medicilor

Cum a ajuns gripa de sezon mai periculoasă ca Omicronul. Explicația medicilor

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 12:46 05 Apr 2022 Modificat la 12:51 05 Apr 2022

Mulţi însă au virusul gripal care se manifestă extrem de agresiv, mult mai puternic comparativ cu Omicron. Cei mai afecaţi sunt însă copiii.  

”Este întoarcerea la normalitate. Infecțiile cu SARS-CoV-2 sunt în scădere și probabil că vom ajunge la cazuri izolate. Așa că ne întoarcem la cazurile de gripă  și la viroze.

Nu este un virus gripal diferit de alte sezoane, dar oamenii care sunt în vârstă și au probleme de sănătate în continuare vor avea complicații prin gripă, prin viroze și în săptămânile care urmează vor crește cazurile de gripă și de viroze și e clar că în afară de profilaxia pe care aș face-o prin vaccinare, e important să ne protejăm” a explicat medicul infecționist Adrian Marinescu, în exclusivitate la Antena 3. 

Diferențele importante dintre gripe și viroze

Depistarea gripei se poate face în unitățile medicale, iar boala se tratează în spital sau la domiciliu, după caz, folosind medicație specifică, antivirală.

”Trebuie să facem distincția între virozele respiratorii și virusul gripal. În cazul virozelor respiratorii semne precum febra, tusea, starea de oboseală, rinoreea, uneori durerile în gât sunt de intensitate mai redusă. În cazul gripei, simptomele sunt mult mai accentuate și persistente.

Gripa debutează brusc, cu febră și cefalee. Febrei, care poate să ajungă și la 39 de grade, i se adaugă durerile musculare, frisoanele, o tusă seacă, dar și o stare de oboseală marcantă și chiar weezing (respirație șuierătoare).

Gripa poate duce la complicații, cel mai frecvent pulmonare, dar în cazul copiilor vorbim și de laringite sau complicații în sfera ORL, asta dacă nu este tratată la timp”, a spus Teodora Moisil.

În ambele situații medicii susțin că este necesară izolarea pacientului pentru a nu transmite mai departe boala. Pe lângă medicația specifică și simptomatică, se recomadă și consumul cât mai mare de lichide.

Etichete: spital urgenta
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole