Și-a propus să slăbească și a reușit performanța să scape de 40 de kilograme fără ajutorul nutriționistului.
Într-un interviu pentru gandul.info, Monica Pop, care a făcut dezvăluiri despre ce se întâmplă la spitalul unde lucrează, afirma că își propunea în fiecare an, de 1 ianuarie, să se apuce de slăbit.
„Într-o zi am apelat la un mic artificiu: mi-am cumpărat o bluză cu câteva numere mai mici, în care eram conştientă că nu intru, iar apoi timp de nouă zile nu am mâncat absolut nimic, beam doar o ceaşcă de cafea fără zahăr dimineaţa. Pe parcursul zilei, beam apă, atât cât îmi cerea organismul. După această perioadă, bluza cumpărată îmi era largă”, declara Monica Pop, care în copilărie era de nerecunoscut față de cum arată acum.
„Apoi, am început să mănânc. Am luat două înghiţituri, după care m-a sunat o prietenă de-a mea şi am vorbit în jur de 20 – 30 de minute. Şi când m-am întors la mâncare, deja se instalase starea de saţietate”, afirma medicul oftalmolog care, în acest fel, a reușit să scape de aproape 40 de kilograme. După ce am am ajuns la 97 de kilograme am refuzat să mă mai urc pe cântar. Urmând regimul ajunsesem undeva la 60 de kilograme. Nu am apelat la niciun specialist. Am fost propriul meu nutriţionist”, mai explica ea.