Antena 3 CNN Life Oameni Cum a reuşit un român să construiască un imperiu de 28 de milioane de euro din vânzarea de îngheţată

Cum a reuşit un român să construiască un imperiu de 28 de milioane de euro din vânzarea de îngheţată

1 minut de citit Publicat la 15:43 28 Mar 2017 Modificat la 15:43 28 Mar 2017

Vasile Armenean este un antreprenor al cărui nume se confundă cu Betty Ice, producătorul românesc de îngheţată care ajunge în vârful sezonului la peste 1.000 de angajaţi în fabrică şi în cele peste 100 de chioşcuri şi magazine cu îngheţată din toată ţara, conform businessmagazin.ro.

Fondată în anii ‘90, compania deţine o fabrică în judeţul Suceava, este prezentă în reţelele de magazine moderne şi tradiţionale, dar deţine şi magazine proprii. „Într-un concediu petrecut în România în 1990, am adus o maşină de îngheţată din Austria, pe care am cumpărat-o prin credit, am închiriat un spaţiu în Suceava şi am testat piaţa timp de o lună”, descria Vasile Armenean modul în care a pornit afacerea.

În 1987-1988, Armenean a lucrat la o gelaterie din Austria şi acolo i-a venit pentru prima dată ideea de a lansa un business similar şi în ţară. El a fondat afacerea Betty Ice în 1994, la Suceava. În 2016, Betty Ice a avut o cifră de afaceri de circa 125 milioane de lei (28 mil. euro), un plus de 10% faţă de anul precedent.

„Anul 2016 a fost unul bun pentru companie, dar pentru anul acesta nu pot face estimări pentru că evoluţia consumului de îngheţată depinde de vreme. Însă facem investiţii în continuare,  dezvoltăm reţeaua de distribuţie şi am lansat două produse noi. Investim o mare a profitului realizat anual în activitatea companiei“, a spus Vasile Armenean, proprietarul producătorului de îngheţată din Suceava.

Etichete: inghetata vanzare
Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole