Un avion care decolase din București a aterizat de urgență în Austria. Aeronava s-a umplut brusc de fum. Un om a fost rănit grav
Publicat acum 7 ore si 25 minute
Misterul notei de 10 primite la evaluarea naţională de fiul unui primar din judeţul Suceava a fost rezolvat. Tezele au fost înlocuite chiar de director. Acesta a avut şi complici: doi profesori şi o femeie de serviciu.
Iniţial, directorul n-a recunoscut faptele. Însă, în cele din urmă, chiar el a mers la DNA să spună tot.
Lucrările fiului primarului din Salcea au fost scrise de profesoara de română și de profesorul de matematică, iar directorul a fost cel care a schimbat foile originale cu cele scrise de colegii de catedră.
”A fost și pentru noi o surpriză. Nu ne așteptam la nota respectivă”, a spus directorul.
Sursa: Observator