Antena 3 CNN Actualitate Locale Cum a reușit un bărbat din Vaslui să fugă din România, deși avea montată o brățară electronică de supraveghere

Cum a reușit un bărbat din Vaslui să fugă din România, deși avea montată o brățară electronică de supraveghere

de Claudia Popovici    |   

Un bărbat din judeţul Vaslui, acuzat de violenţă domestică şi care are montată o brăţară electronică de supraveghere, a părăsit teritoriul României, având asupra sa dispozitivul de monitorizare, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, citat de Agerpres. 

Potrivit poliţiştilor, având în vedere că în cazul bărbatului nu fusese dispusă măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, fapta sa nu reprezintă infracţiune, persoana urmând doar să fie sancţionată contravenţional în momentul în care revine în ţară.

"Avem o singură situaţie în care una dintre persoanele supravegheate a părăsit teritoriul naţional, dar legea prevede fapta ca fiind contravenţie, deci putem să o monitorizăm, dar până nu revine în ţară, nu putem aplica măsurile. Brăţara a fost montată ca urmare a unei măsuri dispuse de instanţa de judecată într-un ordin de protecţie şi în momentul în care va reveni în ţară vor fi dipuse măsurile faţă de persoana supravegheată. Nu a scos brăţara, a părăsit teritoriul naţional purtând brăţara asupra lui. Dacă va scoate brăţara, atunci este infracţiune", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, înlocuitorul la comanda Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Vaslui, inspector principal Diana Sofrone.

În momentul de faţă, la nivelul judeţului Vaslui sunt montate şi monitorizate zece sisteme de supraveghere electronică, opt fiind montate ca urmare a unor măsuri dispuse prin ordine de protecţie emise de instanţă, iar două ca măsură dispusă prin ordin de protecţie provizoriu. Până la această dată nu au fost semnalate cazuri de persoane care ar fi încercat să-şi scoată brăţările electronice. De asemenea, nu au fost întâmpinate probleme privind lipsa acestor dispozitive, poliţiştii vasluieni apelând la colegii din judeţele vecine în caz de necesitate.

Conform datelor prezentate de reprezentanţii IPJ Vaslui, pe parcursul minivacanţei prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, poliţiştii vasluieni au intervenit la 29 de sesizări privind cazuri de violenţă domestică, ocazie cu care au fost emise şase ordine de protecţie provizorii, dintre care la două a fost dispusă măsura supravegherii electronice.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile