Antena 3 CNN Externe Mapamond Cum a reușit o femeie să fure peste 100 de milioane de dolari de la armata SUA ca să-și cumpere mașini, case și diamante

Cum a reușit o femeie să fure peste 100 de milioane de dolari de la armata SUA ca să-și cumpere mașini, case și diamante

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 07:00 30 Iul 2024 Modificat la 07:00 30 Iul 2024

O femeie din Texas a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru că a furat peste 100 de milioane de dolari de la armata SUA, scrie Insider.

Janet Yamanaka Mello a aprobat în mod fraudulos granturi și a folosit banii pentru a-și susține un stil de viață luxos și pentru a-și cumpăra 80 de vehicule, bijuterii, haine și imobile.

Janet Yamanaka Mello, în vârstă de 57 de ani, a fost condamnată într-un dosar în care i s-au adus cinci acuzații de fraudă prin depunerea de declarații fiscale false.

Mello a fost angajată la un departament de servicii pentru copii și tineret de la baza Fort Sam Houston, potrivit documentelor instanței. Din 2016 până în 2023, ea a coordonat un proiect numit Sănătatea Copilului și Dezvoltarea Tinerilor, prin care solicita granturi prin programul de parteneriat 4-H al armatei, au spus procurorii. Mello era responsabilă de aprobarea acestor granturi, care ar fi trebuit să fie destinate finanțării îngrijirii copiilor și a altor programe pentru copii.

Poliția a stabilit că Mello a folosit banii furați pentru a cumpăra 80 de mașini, peste 1.500 de bijuterii, haine și imobile.

„Apetența ei pentru extravaganță este cea care a dat-o de gol. Am identificat că venitul raportat de ea era cu mult sub stilul de viață luxos. Pe măsură ce am descoperit detaliile, schema infracțională a crescut, suma în dolari a crescut și amploarea cheltuielilor ei a crescut”, a declarat Lucy Tan, anchetator special. 

Potrivit Departamentului de Justiție, Mello a aprobat 49 de granturi pe care le-a direcționat pentru interesul propriu, pe o perioadă de șase ani, în valoare totală de 108.917.749 de dolari. De asemenea, ea a depus în fals declarațiile de impozit din 2017 până în 2022, omițând „milioanele de dolari obținute fraudulos”.

„Acțiunile ei reflectă exact opusul a ceea ce înseamnă a-ți sluji țara, iar procurorii  vor continua să lucreze constant pentru a-i urmări pe cei care caută ilegal să obțină bani în paguba concetățenilor lor”, a declarat Jaime Esparza, procuror al districtului de vest din Texas.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole