Antena 3 CNN Life Cum a reușit Minodora să scape de 38 de kilograme. Nu mai consumă deloc aceste alimente

Cum a reușit Minodora să scape de 38 de kilograme. Nu mai consumă deloc aceste alimente

1 minut de citit Publicat la 15:40 02 Iul 2020 Modificat la 15:40 02 Iul 2020

Vedeta recunoaște că a fost mereu pofticioasă, iar acest lucru i-a cauzat adeseori probleme în lupta cu greutatea. Totodată, s-a lăsat și pe mâna medicilor, care au operat-o în 2017. Rezultatele au fost însă provizorii, pentru că, deși a reușit să scape de 20 de kilograme în plus, a luat din nou opt.

”Dragele mele doamne, m-ați întrebat în comentariile voastre, chiar și în privat, cum am reușit să slăbesc. O să vă spun povestea pe scurt! În Ianuarie 2017, mi-am făcut operație la stomac, de micșorare a stomacului. Am reușit să slăbesc cu ajutorul operației, în jur de 20 de kg, după care mâncând puțin, pentru că nu poți datorita operației, însă, foarte foarte des, am început să mă îngraș, vreo 8 kilograme. Nu mi-a convenit deloc! De anul trecut, am trecut la dietă”, a scris vedeta pe Facebook.

Regim strict

„Întotdeauna am fost capricioasă și am făcut numai ce am vrut. Doctorul mi-a spus că dacă vreau să slăbesc mai mult de 20 kg, trebuia să slăbesc 30 kg, să nu mai mănânc între mese. Ce se întâmplă, mănânc 4-5 guri și nu mai pot! Iar eu ar trebui să stau o oră la masă. Nu fac acest lucru. Mănânc 4-5 guri, m-am săturat și peste 2 ore îmi este iar foame. Vă mai spun că nu mănânc prăjit nimic, decât la cuptor, pe grătar sau fiert! Nu mănânc gras deloc, nu mănânc paste, orez sau cartofi, fără dulciuri după ora 19.00 seara, iar la ora 20.00 dorm, ca să nu mi se mai facă foame. Foarte important este să vă păstraţi orele de mâncare”, a mai menționat Minodora, pe Facebook.

Etichete: Minodora dieta
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole