Câştigarea „Paşaportului“ Nobel pentru Literatură ar fi constituit consacrarea definitivă a lui Lucian Blaga, dar ar fi însemnat şi o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin desluşite de către cercetători, scrie Adevărul.
Opera poetică, filosofică, dramatică şi eseistică a lui Lucian Blaga se bucura prin 1945 de de largă recunoaştere în cadrul culturii române. Zece ani mai târziu, ajungem la propunerea sa la Premiul Nobel. Din lucrarea „Lucian Blaga inedit. Efigii documentare“, aflăm de la Basil Gruia că Blaga însuşi avusese în mâini referatul întocmit de prietenul său Basil Munteanu: ,,Citeşte-l cu atenţie – mi-a spus. Nici eu n-aş fi putut face o prezentare atât de clară asupra operei mele. E o sinteză extraordinară. Mi-l restitui în câteva zile. Nu mai am alt exemplar.“
„…după cum eşti tratat de ai noştri, nu cred că ai fost propus pentru această cea mai înaltă distincţie internaţională“
În aceeaşi lucrare găsim şi o relatare a Corneliei Blaga, legată de propunerea pentru Nobel. „Basil a plecat cu referatul la Stockholm, având certitudinea că toţi cei din comisie vor vota pentru acordarea premiului lui Lucian.”
Cu alte cuvinte, avem indicii că însuşi Lucian Blaga avea cunoştinţă de faptul că fusese propus pentru Premiul Nobel. Mai mult, chiar citise Referatul înaintat înaltei comisii de la Stockholm. Chiar fiica sa, Dorli, în lucrarea „Lucian Blaga. Corespondenţă de familie“, scrie că ,,în toamna 1956, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu şi-a dat însă asentimentul”.
Mai mult, pe adevarul.ro