Antena 3 CNN Economic Companii Cum a pierdut România fabrica Mercedes. Rechinii imobiliari au umflat artificial preţurile terenului

Cum a pierdut România fabrica Mercedes. Rechinii imobiliari au umflat artificial preţurile terenului

1 minut de citit Publicat la 11:09 22 Oct 2019 Modificat la 11:09 22 Oct 2019

Perspectiva unei investiţii de aproximativ 1,6 miliarde de euro la Arad, a companiei Volkswagen, readuce în discuţie cazul Mercedes, de acum aproape zece ani.

Atunci, Timişoara a fost în calculele germanilor, care au ales până la urmă oraşul maghiar Kecskemét (aflat la 80 de kilometri de Budapesta) pentru o investiţie (în primă fază) de peste 800 de milioane de euro şi aproape 5.000 de locuri de muncă. Prezenţa companiei la Timişoara ar fi însemnat înfiinţarea unui număr important de alte firme conexe care ar fi creat locuri de muncă, amintește Adevarul.

Germanii de la Daimler AG au decis, în 2008, să deschidă o fabrică în Ungaria. Kecskemét a câştigat în faţa Timişoarei, pentru că maghiarii aveau la acea oră drumuri mai bune şi s-au dovedit a fi mai serioşi în negocieri.  

Rechinii imobiliari au umflat artificial preţurile terenului

Autorităţile de la Budapesta au declarat construcţia fabricii de la Kecskemét drept prioritate naţională încă din 2008, în timp ce rechinii imobiliari din România au umflat artificial preţul terenurilor din zonă.    

„În primul rând, a câştigat infrastructura şi faptul că suntem convinşi că oamenii de aici vor respecta termenele şi toate promisiunile. A contat şi calitatea specialiştilor şi a meseriaşilor”, a declarat Michael Freis, director fabricii, la inaugurare.

Volkswagen a anunţat că întrerupe etapa de negociere cu Turcia, pentru realizarea unei fabrici de automobile în Turcia, datorită operaţiunilor militare pe care turcii le-au declanşat în nordul Siriei. Această informaţie a adus din nou speranţe României, una din cele cinci ţări cu care Volkswagen a purtat negocieri. Se aşteaptă ca germanii să analizeze din nou oferta ţării noastre, zona aleasă fiind un teren de 1.100 de hectare la ieşirea din Arad.  

 

Etichete: volkswagen
Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole