Antena 3 CNN Actualitate Cum a fost umilit Constantin, un biet bătrân cu handicap, în parcarea unui magazin Lidl din București: Trei polițiști s-au rugat degeaba să fie lăsat în pace. Lidl își cere scuze

Cum a fost umilit Constantin, un biet bătrân cu handicap, în parcarea unui magazin Lidl din București: Trei polițiști s-au rugat degeaba să fie lăsat în pace. Lidl își cere scuze

4 minute de citit Publicat la 16:36 22 Feb 2019 Modificat la 16:36 22 Feb 2019

Un bătrân de 80 de ani a trecut prin momente extrem de neplăcute în parcarea unui magazin Lidl din București. Mașina bătrânului ar fi fost blocată de reprezentații firmei de pază care nu au fost îndurați nici de rugămințile a două echipaje de poliție.

"Bravo Lidl România, sunteți tari, astăzi la magazinul Lidl Apusului ați blocat roata unui bătrân de peste 80 de ani cu handicap locomotor pe motiv că nu a respectat regulamentul intern Lidl cu privire la parcarea autoturismelor. Bătrânul a parcat lângă spațiul special amenajat pentru persoane cu handicap fără a bloca accesul in magazin sau a circulației, a parcat in acel loc pentru că că spațiile pentru persoane cu handicap aveau accesul blocat cu lanțuri și piloni de plastic. Reprezentații firmei de pază SGG l-au văzut când a parcat, l-au lăsat sa între in magazin după care i-au blocat roata stânga față. La ieșire i-au solicitat sa plătească 100 RON taxa de deblocare. Pentru ca bătrânul nu a avut suficienți bani cei de la SGG au plecat deși bătrânul le-a explicat cu lacrimi in ochi ca nu are bani suficienți la el și că are programare la o clinică de cardiologie in Ghencea. Au venit doua echipaje de poliție care au așteptat aproape o oră pe cei de la SGG care au declarat ulterior foarte relaxați că este parcarea privată a Lidl și că bătrânul a parcat într-un loc interzis, că nu e problema lor că spațiile pentru persoane cu handicap sunt blocate cu lanț și că bătrânul trebuie sa plătească. Trei polițiști s-au umilit timp de aproape încă o ora in fața unui paznic de la SGG rugându-l sa deblocheze roata bătrânului. Într-un final pentru ca Poliția Română nu avea jurisdicție pe proprietatea Lidl și pentru că bătrânul se simțea rău am strâns noi cei revoltați 100 de lei pentru a debloca mașina omului. In tot acest timp șeful de magazin și încă o persoană din conducerea Lidl aflată in inspecție s-au hilizit in vitrina magazinului.
Încă odată bravo Lidl și îți doresc să faci tot atât profit câte cumpărături o sa mai fac eu de la voi.

LE: Am uitat să spun că bătrânul nu mai avea bani de amendă pentru că făcuse deja cumpărături, ironia sorții, tot la Lidl. Tot ironia sorții este că in loc de flexuri in ofertă era doar tzatziki, măsline și Mythos.", a scrie un bucureștean, pe Facebook.

Postarea a fost share-uită în câteva ore de mii de oameni.

Lidl își cere scuze

Ne pare rău pentru incidentul petrecut în parcarea magazinului nostru din Bulevardul Uverturii, nr. 202-204.  

Ne cerem scuze și vom lua măsuri imediate pentru remedierea acestei situații. Este un caz izolat și facem tot ce ne stă în putință să rămână așa.

Vom revizui procedurile interne și vom lua toate măsurile necesare pentru a îmbunătăți regulamentul căruia i se supun prestatorii de servicii care asigură serviciile de administrare a parcărilor magazinelor noastre. Astfel, ne vom asigura încă o dată că aceștia aplică regulamentul nu doar în literă, dar și în spiritul său.

Fiecare magazin este prevăzut și cu locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Pentru informarea și confortul clienților noștri, parcările au un regulament afișat la vedere, pentru ca oricine să îl poată consulta. Mai mult, pentru a descuraja ocuparea acestora într-un mod abuziv de persoane cărora nu li se adresează, există în prezent acest sistem cu lanțuri de prindere, care poate fi înlăturat cu ușurință la nevoie. Am introdus această soluție tocmai ca urmare a sesizărilor repetate ale clienților noștri cu privire la faptul că, de multe ori, locurile sunt ocupate de cei cărora nu li se cuvin, iar clienții care au nevoie de ele nu le pot folosi.

Cu considerație,

Echipa Lidl

Noi precizări din partea LIDL

Pentru a ne cere scuze personal, ne-am întâlnit în cursul zilei de astăzi cu domnul a cărui mașină a fost, în mod regretabil, blocată. De asemenea, tot în cursul zilei de astăzi, firma care administrează parcările magazinelor noastre și-a cerut, la rândul ei, scuze și i-a restituit suma de bani plătită pentru deblocarea roții. 
În continuare, lucrăm activ la găsirea celei mai bune soluții pentru a păstra locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități libere pentru cei care au nevoie de ele, dar și pentru a le facilita acestora accesul la spațiile de parcare respective. Prima măsură pe care am luat-o este să îndepărtăm lanțurile care delimitează locurile pentru persoane cu dizabilități. 
Am păstrat, însă, conurile de atenționare pentru a atrage atenția, o dată în plus, asupra faptului că acele locuri sunt destinate persoanelor cu dizabilități. Locurile de parcare din magazinele Lidl sunt destinate tuturor clienților noștri, astfel că măsurile pe care le luăm sunt gândite să le ofere acces acestora și să limiteze parcarea abuzivă și nejustificată.

Punctul de vedere al firmei de pază

Relativ la incidentul din parcarea magazinului Lidl, ce a apărut astăzi, 22 februarie 2019, în mass-media și pe canalele de socializare, vă facem
cunoscut punctul nostru de vedere:

Regretăm situația creata si considerăm ca este una conjuncturală, care a adus un prejudiciu de imagine atât asupra persoanei implicate cât și asupra clientului nostru, Lidl Romania. Pe această cale ne cerem scuze pentru disconfortul creat de această situație regretabilă.

Personalul nostru este special instruit și verificat periodic asupra corectitudinii aplicării procedurii. In acest caz aplicarea procedurii a fost una ad-litteram și nu una care să țină cont de contextul situației. În acest sens apreciem acțiunea angajatilor nostri ca fiind regulamentară, dar exagerată în situația dată.

Activitatea de administrare a parcărilor Lidl de către societatea SSG Fire&Rescue se desfășoară în deplină legalitate, pe baza unui contract comercial încheiat între părți și pe baza  calificării CAEN *Administrator de imobile* al unui spațiu proprietate, cu scopul garantarii locurilor de parcare pentru clienții Lidl.

Regretam incidentul produs si vom lua masurile necesare pentru reinstruirea personalului si evitarea, in viitor, a situatiilor similare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole