Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cum a fost pedepsită de comuniști Maria Lătăreţu, după ce și-a ridicat casă în Târgu Jiu

Cum a fost pedepsită de comuniști Maria Lătăreţu, după ce și-a ridicat casă în Târgu Jiu

1 minut de citit Publicat la 11:19 08 Sep 2016 Modificat la 11:19 08 Sep 2016

Maria Lătăreţu a fost inclusă de comunişti în categoria burghezilor, pentru că şi-a construit în Târgu Jiu o casă mare, care i-a fost confiscată sub acest pretext. Renumita artistă şi-a recuperat abia după 13 ani casa, care ajunsese o ruină.

Maria Lătăreţu a ajuns în Bucureşti în anul 1937, la cererea muzicologului Constantion Brăiloiu. A cântat la restaurantul „Dorul Ancuţei” din zona Gării de Nord, unde a devenit la scurt timp foarte îndrăgită. În timpul celui de al II-lea Război Mondial, soţul, Tică Lătăreţu, a fost mobilizat, iar casa din Bucureşti a fost total distrusă de bombardamente. Maria Lătăreţu s-a retras în Gorj, la proprietatea din comuna gorjeană Leleşti.

„Cu banii strânşi din cântat, în anul 1941 Maria Lătăreţu a început construirea unei case la Târgu-Jiu, peste Podul Jiului, pe strada Panduri. Au trecut mai mulţi ani până a terminat-o, iar să-i pună uşile şi ferestrele solista a fost nevoită să vândă peste 100 din costumele sale populare. Când casa a fost terminată, fiindcă era prea mare, autorităţile comuniste au confiscat-o, iar stăpâna a fost înscrisă în categoria burgheziei, având interdicţia de a mai cumpăra o altă casă“, menţionează etnologul Alexandru Doru Şerban în volumul „Personalităţi gorjene - adevăr, curiozităţi, anecdote, legende“.

 

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole