Antena 3 CNN Show Tabloid Cum a făcut Cristi Borcea primii bani din bişniţă?

Cum a făcut Cristi Borcea primii bani din bişniţă?

<1 minut de citit Publicat la 18:08 13 Feb 2016 Modificat la 18:08 13 Feb 2016

Aflat în spatele gratiilor şi Cristi Borcea a fost cuprins de febra scrisului. Într-una dintre cărţile sale, „Am fost preşedintele unui vis, Dinamo Bucureşti”, fostul acţionar al clubului povesteşte cum şi-a început cariera de afacerist.

„Cu ajutorul prietenului meu de-o viaţă, m-am angajat la butelii. Munceam cât era ziua de lungă, nu aveam odihnă, nici casă şi nici masă, dar recompensa era pe măsură. Şi, mai mult decât banii, cel mai mult a contat ce am învăţat în această perioadă. Aceşti ani au fost, de fapt, piatra de temelie a educaţiei mele de om de afaceri. La vremea aceea orice greşeală, orice procent în minus faţă de gestiune te putea costa libertatea pe o perioada nedeterminată. În primele luni ale lui '90 am închiriat un stand undeva pe la Piaţa Scânteii şi am început să aduc de la Alba-Iulia, pe „filiera” Ţălnar, pantofi de la "Ardeleana”, bibelouri, covoare şi cafea "Nova Brasilia”. Aveam seri când plecam acasă şi cu două mii de dolari”, a rememorat Borcea, potrivit WOWbiz.

Etichete: Cristi Borcea avere
Citește mai multe din Tabloid
» Citește mai multe din Tabloid
TOP articole