Liviu Dragnea a declarat miercuri, la Sinteza zilei, de la Antena 3, că Sorin Grindeanu a fost ''din greşeală'' membru în Comisia de control a SRI, argumentând că a plecat de acolo după un an și jumătate.
”A fost din greşeală acolo, din întâmplare a fost un an jumate, după care a plecat. Deci ca să ne lămurim: Sorin Grindeanu nu are nicio legătură cu SRI. Nu am nicio problemă cu acel serviciu, dar cei care ajung în Comisie nu sunt acoperiţi. Trebuie să înţelegeţi. Sau nu toţi. O să primiţi şi CV-ul', a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.
Totodată, Sorin Grindeanu a declarat că nu a terminat Academia de Informaţii, nu a urmat la acea instituţie cursuri de masterat, ci un curs de o lună şi jumătate, alături de alţi deputaţi, fiind membru în Comisia parlamentară pentru controlul SRI.
''Nu sunt absolvent, nu am terminat Academia de Informaţii, nu am făcut master acolo, era pur şi simplu un curs de o lună şi jumătate în care am fost cu mai alţi deputaţi - şi de la PNL, şi de la PD. Un curs de o lună şi jumătate pe siguranţă şi securitate naţională. A fost o părere a conducerii noastre - şi de la Cameră, şi de la Comisie - neavând nicio legătură cu acest domeniu, absolut niciuna, că ar fi bine să fac un curs de o lună şi jumătate, pe care l-am făcut'', a precizat Grindeanu, la Antena 3.
El a susţinut că nu este ofiţer acoperit, nu a avut vreun contact privilegiat cu serviciile secrete şi nu are vulnerabilităţi.
Administraţia Prezidenţială a primit documentele trimise de PSD referitoare la nominalozarea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier. Acum, mingea este în terenul preşedintelui Klaus Iohannis care trebuie să anunţe dacă acceptă noua propunere făcută de PSD şi ALDE.
Grindeanu este deja a doua propunere, după ce Klaus Iohannis a refuzat să o desemneze pe Sevil Shhaideh pentru formarea noului Guvern.