Antena 3 CNN Actualitate Social Cum a ajuns rechizitoriul dosarului „Caracal” în presă. Tribunalul Olt a făcut totul public

Cum a ajuns rechizitoriul dosarului „Caracal” în presă. Tribunalul Olt a făcut totul public

<1 minut de citit Publicat la 11:42 04 Feb 2020 Modificat la 11:42 04 Feb 2020

Informația a fost făcută publică după ce DIICOT a demarat o anchetă internă pentru a afla modul în care rechizitoriul dosarului a ajuns în mediul online.

„La data de 03.02.2020, preşedintele Tribunalului Olt a transmis procurorului şef adjunct DIICOT o adresă cu privire la verificările efectuate în legătură cu modalitatea în care rechizitoriul în dosarul Caracal a fost transmis reprezentanţilor mass media. În respectiva adresă, conducerea Tribunalului a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art.10 C.P.P., art.93 C.P.P., art. 94 C.C.P. precum şi cu dispoziţiile art.161 şi art.93 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, copia rechizitoriului a fost transmisă în format electronic, de grefierul şef al secţiei penale, la cerere, apărătorilor aleşi ai părţii civile M.M.G. şi că personalul instanţei nu a transmis reprezentanţilor mass media o copie a actului de sesizare a instanţei”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit adevarul.ro, rechizitoriul a ajuns în presă, pe 17 ianuarie, în format electronic, pe un site specializat în găzduirea de documente.
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole